Portretul pierdut al celor două Mântulese

  • Recomandă articolul
Misterul ce planează asupra familiei de ctitori ai Bisericii Mântuleasa nu a fost decît alimentat de descoperirile restauratorilor, a căror muncă la consolidarea şi restaurarea lăcaşului a început în anul 2007.  Palimpsestul de la Mântuleasa Echipa de restauratori de la S.C. Restauro Art Grup S.R.L. şi-a desfăşurat activitatea în perioada 2007-2009, iar printre scopurile acesteia s-au aflat intervenţia de urgenţă care să asigure consolidarea structurii de rezistenţă a bisericii şi restaurarea propriu-zisă a frescei. Simona Pătraşcu, specialist restaurator, a acceptat provocarea cu conştiinţa importanţei pentru patrimoniul cultural bucureştean a bisericii cu hramul Mihail şi Gavril, una dintre cele douăsprezece clădiri considerate monumente istorice de pe strada Mântuleasa, iar în intenţia sa a fost revelarea etapelor estetice care au intervenit în concepţia programului iconografic de-a lungul timpului. Astfel, pictura originală a bisericii (finalizată în 1733) a fost acoperită, la sfîrşitul veacului al XIX-lea, de o alta, de data aceasta în ulei; în 1924, cînd are loc prima restaurare a bisericii atestată de documente de arhivă, Paul Molda şi echipa sa aleg să cureţe fresca, dînd la iveală pictura originală. Metoda folosită la acea vreme presupunea agenţi agresivi cu fresca originală, căreia îi provocau exfolieri sau alte tipuri de deteriorare, dar astfel au […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }