Cultura, singura politică (!?)

Prin anii ’30, satul Dioşti din Romanaţi arde. Carol al II-lea, prin echipele studenţeşti, construieşte alt sat, unul „model“. Locuinţele aveau pentru prima dată parchet. Peste o lună, studenţii se întorc şi găsesc parchetul scos. Ţăranii scăpaseră de el pentru că alunecaseră mieii şi îşi rupseseră picioarele… Acest episod anecdotic, desprins din istoria orală a Şcolii sociologice gustiene, deşi pare doar o întîmplare măruntă şi plină de haz, este o mostră expresivă a „repertoriului cultural“ românesc, cu un redutabil efect de sugerare a mentalităţilor şi a contextului comunitar din satele româneşti din perioada interbelică, „confruntate“ cu eforturi de modernizare pentru care nu erau tocmai pregătite.   Zoltán Rostás , Strada Latină nr. 8. Monografişti şi echipieri gustieni la Fundaţia Culturală Regală „Principele Carol“, Editura Curtea veche, Bucureşti, 2009, 384 p.   Admirabile sînt iniţiativa, eforturile şi consecvenţa cu care profesorul Zoltán Rostás reconstituie, de mai bine de douăzeci de ani, una dintre cele mai inedite acţiuni social-culturale din istoria României – cercetarea sociologică gustiană, îmbinată cu acţiunea socială practică, prima de acest gen din Europa. Printr-o iniţiativă ce îşi are punctul de pornire între anii 1984 şi 1987 şi care a fost continuată după 1996, Zoltán Rostás a realizat numeroase […]