ARGO – după 20 de ani

Patru, cinci săptămîni după solstiţiul de vară din 1990, primeam de la Bonn întîiul număr al revistei ARGO, scoase de poetul Alexandru Lungu şi de soţia sa Micaela. Sînt 20 de ani de atunci şi parcă s-a întîmplat ieri. O revistă rezervată în exclusivitate poeziei şi desenului, pusă la dispoziţia autorilor aflaţi mai demult sau mai de curînd în afara ţării, mai mult sau mai puţin adaptaţi condiţiilor emigraţiei. Al doilea număr a apărut sub semnul solstiţiului de iarnă. Şi tot aşa, din solstiţiu în solstiţiu, vara şi iarna, an după an: 1991, 92, 93; 10 numere, 15, 20, ca o pulsaţie regulată a unei inimi uriaşe hărăzite să trimită sînge proaspăt în arterele vieţii spirituale a românilor răspîndiţi în cele patru zări. Nu ne-a lăsat, în primul rînd, să uităm unii de alţii, că a existat un Ştefan Baciu la Rio de Janeiro sau Honolulu, un Paul Păun la Haifa, un George Tomaziu la Paris ori un Ştefan Munteanu la Los Angeles. Un ciclu de versuri, un contur grafic puteau deveni hieroglifele confirmării legăturilor sufleteşti statornicite peste mări şi ţări. Şi cîte descoperiri, înlesnite cu ambiţie programatică. Promisiuni ale unor vocaţii la început de drum, dar şi ofrande pentru […]