„Producţia literară nu e o grămadă de cărţi, ci un sistem“
Interviu cu Mircea Cărtărescu
- 10-09-2010
- Nr. 541
-
Doina IOANID
- Interviu
- 7 Comentarii
Cînd spui Mircea Cărtărescu, spui Poeme de amor, Nostalgia, Levantul, Dragostea, Jurnal, Orbitor,Nimic, dar şi De ce iubim femeile, Enciclopedia Zmeilor şiFrumoasele străine. Adică o voce inconfundabilă în literatura română. Chiar dacă e vară şi mi-ai spus că eşti foarte deconectat, eu am să încep cu o întrebare mai serioasă. Scriitorul din Ruletistul mărturiseşte că şi-a dorit să spună totul despre sine în literatură, dar ştie că asta nu-i decît o iluzie, pentru că pe măsură ce scrii, „imaginea ta în oglinda paginii fuge în toate părţile ca argintul viu“. În ce măsură cuvintele scriitorului dinRuletistul reflectă căutarea ta prin literatură, prin scris? Într-adevăr, şi eu m-am întrebat de multe ori care este motorul intim al scrisului. De ce ar vrea un om să scrie o carte? Din punctul meu de vedere, nu găsesc decît un singur răspuns: ca să se înţeleagă pe sine însuşi. Eu nu cred în cărţile „de subiect“, care reconstituie fapte, care vorbesc despre lumea exterioară decît în măsura în care toate sînt oglinzi care te reflectă pe tine însuţi. Poate şi pentru că am o fire introvertită, am simţit întotdeauna că orice am scris, pînă şi critică literară şi eseuri, chiar şi articole politice, am […]
http://opiniicetatenesti.com/article.php?story=20100916195904293
Asta este domnul Cartarescu,a nenorocit politic Romania,alaturi de un grup de cucoane si de alte curve masculine; acuma incearca sa se scoata,ni-l prezinta pe Basescu alaturi de Constantinescu,eroarea fatala ar fi destramarea aliantei DA nu triumful imposturii,al Mafiei;Basescu nu este invins de sistem,el este sistemul,are in degetul sau cel maic o gramada de fraieri precum Cartarescu. Literatura sa nu ii va spala de pacatul de a fi ingropat tara asta in rahatul basescian,daca avea obraz isi recunoastea greseala cum au mai facut-o si altii,e drept,putini…
Stefan RADOVEANU { 09.15.10 at 4:15 PM } Mircea Cărtărescu:
“Epoca Băsescu mi se pare terminată, cu bunele şi relele ei”
Pot sa spun ca : “Epoca Presedintelui Traian Băsescu nu a fost terminata si mai mult acum a inceput sa se concretizeze programul sau.”
Presedintele ROMANIEI a ales metoda democratica a implementarii REFORMEI si MODERNIZARII tarii.
In cazul ROMANIEI, “Les mauvais effets d’une juste réforme ne condamnent point cette réforme, mais la société.”
Celui qui se refuse à appliquer des remèdes nouveaux doit s’attendre à souffrir de nouveaux maux ; car le temps est le plus grand innovateur.
Dans politique et dans la vie, les demi-mesures et les hypocrisies font toujours plus de mal que les décisions nettes et énergiques.
Sans oublier CUBA, Le meilleur ambassadeur de Cuba est un cigare cubain.
Stefan RADOVEANU
GENEVE
Acum da, s-ar putea sa nu mai aveti, dar ati avut o multime si ati refuzat sa-i vedeti. Reluati, daca aveti timp si deschidere pentru asta, comentariile la articolele dumneavoasta de pe forumul Ev.Z. Multi din cei ce va contraziceau, o faceau din pura prietenie si din dorinta sincera de a deslusi impreuna ce-i de facut.
Dl. Cartarescu spune ca scrie dupa dictare, ca nu face decat sa copieze un text care ii e dictat de Cel de Sus. Foarte frumos, dar de la dumnealui nu pune nimic? Sa stim si noi daca respecta sau nu legea drepturilor de Autor sau daca cel care ii dicteaza e deasupra legii. 🙂
Mai ca mi-ar veni sa zic ca traim niste ani frumosi. Abstractie facand de realitate, desigur. Dar ce legatura are ea cu literatura?
Am capturat primul meu exemplar din ‘Levantul’ intr-o librarie din Iasi, in toamna lui 1990 (cred, dar oare mai tin minte ceva la distanta asta?). Era intr-o librarie mica, pe bulevard, aflata in apropierea catedralei, cam pe unde se intinde in zilele noastre coada la moastele Sfintei Paraschiva (in zilele cand ele sunt mai sfinte decat de obicei). Nu am vazut niciodata o coada la carti la fel de ampla precum coada la moaste.
Si nici nu cred c-o sa mai avem ocazia sa vedem, intrucat ne mutam cu totul pe Kindle sau pe alte jucarii similare. Iar poezia nu se va mai simti ca atunci cand era facuta dintr-o altfel de materie. Cand era singura iesire.
e (acasă) în stare perfectă, n-am s-o vînd niciodată. oricum, a fost mai degrabă un cadou decît o „afacere”:)