Alcooluri tari sau cît de intensă este fericirea

L’angoisse de l’amour te serre le gosier Comme si tu ne devais jamais plus être aimé Guillaume Apollinaire, Les Alcools   În eseul Mircea Ivănescu. Poezia discreţiei absolute (Vinea, 2007), Radu Vancu nu promitea decît o nevinovată panică a lucrurilor mici. Tot aşa, în volumul de versuri Monstrul fericit, focalizarea senzaţiilor are menirea de a ne intriga şi bucura deopotrivă. Poate nu cea mai bună carte de poezie din ultima vreme, dar cu siguranţă cea mai sinceră, la limita cu confesiunea neverosimilă. Dusă pînă la paroxism, exaltarea se transformă în luciditate necruţătoare. Printr-o uşoară amnezie la care doar cei fericiţi pot participa, poemele lui Radu Vancu se lichefiază şi se distilează treptat. Gîtlejul, ficatul, nervii se topesc, creierul excoriat luminează ieşirile. Amintirile devin incandescente, oglindindu-se unele într-altele. Tăria lor năuceşte, iar mîna celui care vrea să bea tremură uşor.   Radu Vancu, Monstrul fericit, Editura Cartier, Chişinău, 2009, 76 de pagini Fericirea id est elegia litrului de vodcă Fără arderi inutile, poemele se recompun din molecule etilice, în urma cărora rămîn reziduuri fine. De fapt, o peliculă subţire din care să ne dăm seama că citim texte şi că nu sîntem personaje ale odiseii lui Radu Vancu. Poetul e singur. […]