AVALON. Leninism şi devenire istorică
- 17-09-2010
- Nr. 542
-
Ovidiu PECICAN
- Rubrici
- 13 Comentarii
Ordinea mondială după leninism (Bucureşti, Editura Curtea veche, 2009, 412 p.) este un volum colectiv de studii coordonat de Vladimir Tismăneanu, Marc Morjé Howard şi Rudra Sil, fiind dedicat personalităţii istoricului comunismului Keneth Jowitt. Am avut prilejul să îl cunosc pe dl Jowitt cu două decenii în urmă, prin 1991, tot cu acelaşi prilej cu care l-am întîlnit prima oară şi pe Vladimir Tismăneanu şi pe celălalt istoric american interesat de România, Stephen Fisher-Galaţi, la un colocviu organizat la Cluj de Facultatea de Istorie şi Filozofie, din iniţiativa lui Vasile Puşcaş. Ken Jowitt era un bărbat zvelt, cu o barbă deja încărunţită, însă cu un aer tineresc şi cordial, accentuat de replicile lui „americane“. M-a întîmpinat cu un „How are you, cowboy?“, mi-a acordat un interviu în care menţiona fapte frapante din practicile P.C.R. din anii ’50 ai secolului trecut şi, în toate luările lui de cuvînt, a manifestat un simţ al umorului pe care cei mai mulţi dintre universitarii români îl socotesc şi acum un semn de nepermisă frivolitate, deşi vădeşte doar deschidere a spiritului şi relaxare. Ajuns la vîrsta recunoaşterii depline – în Occident, nu se aşteaptă decesul pentru aşa ceva, după cum nici volumele omagiale nu sînt […]
Aş propune o dezbatere, nu ştiu la ce nivel, privind etapizarea şi nuanţarea mai clară a perioadei comunismului utopic, premarxist, care nu punea ideea de dictatură defel, apoi Marx cu a sa aberantp idee de dictatură a proletariatului, care a devenit o dictatură de grup sub Lenin şi una personală sub Stalin, cu mujloace poliţieneşti. Cât timp comunismul este privit global , considerat ceva „contra naturii”, orizontul oricărei discuţii se îngustează la un infinit leberalism plutocratic. Poate şi eu ă înşel CU ACESTE AFIRMAŢII.
@adrian al
Ma tem ca ati inteles ceea ce va convine din interventia dl. Simonca. Pe de alta parte mi se pare normal ca atunci cand o afirmatie a unui cititor este neclara sau incompleta sa ceri lamuriri. Ceea ce am si facut.
Si pentru ca vorbeati de respect si civilitate, cred ca asta se si datoreaza cititorilor: adevarul. Vi se pare ca am facut vreo afirmatie neadevarata? Faptul de a mentiona un adevar flagrant referitor la statutul secretarului unui consiliu stiintific al unui institut de cercetare vi se pare lipsa de respect si civilitate? Mai cunoasteti dvs un asemenea caz?
Un institut de cercetare in care secretarul CS este un student al directorului institutului? As dori sa aflu daca este cazul. Poate ca este vorba de un fenomen curent si eu habar nu am, asa ca ma mir aiurea de ce se intampla la IICCMER! . Deci, care este problema? Trebuie sa tinem ascunse adevaruri suparatoare pentru unii si asta in numele unui asa-zis respect?
Cum spuneam la inceputul interventiei, ati inteles ceea ce v-a convenit. Daca redactia revistei considera interventiile mele lipsite de respect si civilitate, poate decide sa nu le publice. Sau nu-i considerati pe cei din redactie capabili sa faca singuri acest lucru? Trebuie sa le atrageti dvs atentia ca anumite urechiuse delicate sunt jignite de afirmatiile mele sau ale altora….
Curat respect!
PS A propos, rostul unui adevarat forum nu este de a incuraja monologul ci dialogul. Numai ca, evident, in cadrul unui dialog trebuie sa fii capabil sa si argumentezi afirmatiile facute. Tot din respect pentru ceilalti.
Multumesc pentru atentia acordata. Ma simt flatata……
Cu calde cuvinte de apreciere pentru articolele d-lui profesor O. Pecican, imi ingadui sa-mi devoalez curiozitatea dar si modesta informatie de care dispun pentru a-l ruga sa binevoiasca a ne spune care este talcul denumirii rubricii al carei titular este D-nia sa. Marturisesc, in plaja extrem de larga a raspunsurilort posibile, mergand de la referintele istorice la cele mitologice, n-am stiut sa optez. Mutumiri !
@ ilinca Din cate am inteles eu – inclusiv pe baza unei recente interventii pe acest site a redactorului sef-adjunct al revistei., dl O. Simonca- rostul forumului O.C. este acela de a gazdui opiniile noastre, ale cititorilor, privind articolele aparute in revista si nu comentarii despre luarile de pozitie ale celorlalti preopinenti. Cred ca fiecare intervenient are dreptul de a se exprima liber, in conformitate cu propriile convingeri, fara nici un fel de constrangeri si fara riscul de a fi taxat ( fie si cu suportul referintelor livresti si al sintagmelor preluate in original din bibliografii straine, condimentate cu ironii mai mult sau mai putin fine) ca apartinand unei tabere sau alteia. Si asta pentru ca adesea, cum s-a dovedit, in spatiul virtual, protejata probabil si de anonimat, polemica derapeaza cu usurinta, aprinde patimi, da la iveala partizanate si veleitati care pot altera atmosfera nu neaparat de concordie, ci de respect reciproc si civilitate.,, A bon entendeur salut !”
In eseul sau In memoriam Tony Judt din The New York Review of Books, Timothy Garton Ash face urmatoarea distinctie referitor la intelectualii publici (‘polemical intellectuals’): ‘There are, broadly speaking, two kinds of polemical intellectuals. There are those for whom the taking of controversial positions is primarily a matter of personal display, factional or clique positioning, hidden agendas, score-settling, or serial, knee-jerk revisionism. Then there are those who, while not without personal motivations and biases, are fundamentally concerned with seeking the truth.’
Dl Vladimir Tismaneanu sa nu-si faca iluzia ca ar face parte din a doua categorie. Sa nu fie cuprinsi de aceleasi iluzii nici acei intelectuali care de-a lungul ultimilor ani au primit – in toate cazurile justificat – predicatul „de Basescu”.
@voegelin
Multumesc pentru informatii; sper ca ati remarcat ca nu am facut aprecieri la adresa cartii respective, doar am pus niste intrebari, mentionand perioada de aparitie a cartii. Cred ca ’93 este anul exact.
Incercam sa cunosc punctul de vedere al secretarului CS al IICCMER-ului si nu numai.
🙂
@Ilinca Opera lui Jowitt este fundamentala, dar nu in sine, ci in raport cu un corpus de lucrari ce se ocupa de comunism ca regim social-politic (ma refer la traditia academica americana cu plusurile si minusurile ei). Punctul de vedere al lui Jowitt este discutabil si acest lucru l-a explicat dl Ovidiu Pecican. Fara o cunoastere buna a literaturii de specialitate, cartea lui Jowitt nu ajuta foarte mult la intelegerea fenomenului comunist atat in spatiul in care acesta s-a configurat initial incepand cu 1917 cat si in varianta sa extinsa de dupa ultimul razboi mondial.
Repet, ‘New World Disorder’ plateste tribut timpului (aerului entuziast) – primii ani de dupa caderea cortinei de fier – in care a fost redactata (chiar titlul reflecta atmosfera de atunci; se poate face o analogie cu Fukuyama; au trecut destui de ani si acea experienta poate fi deja conceptualizata fara a gresi foarte mult). Bineinteles ca acest detaliu nu scade valoarea cartii, dar trebuie sa-l avem in vedere.
@bogdan iacob – Sambata, 18 Septembrie 2010, 18:39
\”\”Opera profesorului Jowitt este fundamentala pentru analiza leninismului si pentru intelegerea comunismului romanesc\”
Daca este fundamentala atunci de ce este doar in \”planul editorial al institutului\”? Cartea este aparuta de mai bine de 15 ani? De ce nici o editura romaneasca nu a fost interesata in traducerea si aparitia cartii respective? Ce alte carti \”mai fundamentale\” ca aceasta au sau au avut prioritate?
In alta ordine de idei, nu ma pot impiedica sa remarc urmatorul fapt: ca si multi altii, si secretarul stiintific al IICCMER-ului este doar un tinerel ( fara a dori ca domnul B>G Iacob sa se simta jignit, doctorand nu inseamna decat cineva cu o experienta limitata in domeniul. cercetarii iar secretarul unui consiliu stiintific ar trebui sa aiba alta \”prestanta academica\”. Doar daca \”secretar\” inseamna a duce hartii dintr-o parte in alta si a servi cafeaua la reuniuni ceea ce, presupun ca nu este cazul. Si nu este foarte surprinzator ca acest doctorant are ca \” external co-chair, 2007—present:\” pe V. Tismaneanu. Usor de realizat cata \”libertate de expresie\” are secretaul consiliului stiintific.
Este o veste buna ca scrierea lui Ken Jowitt va aparea in limba romana. In ciuda unei conceptualizari controversate – si tocmai de aceea atat de mobilizatoare – a leninismului (mai bine zis, a bolsevismului) cat si a unui suflu usor-usor outdated pe care le emana unele fragmente (fenomen explicabil prin faptul ca a fost scrisa imediat dupa incheierea formala a razboiului rece), cartea ‘New World Disorder’ in limba romana va fi un eveniment editorial.
Dar – si aici nu-mi ascund intentia de a tempera triumfalismul conducerii IICCMER, ceea ce nu inseamna relativizarea muncii lui Jowitt – cartea acestuia din urma este accesibila in limba engleza oricarui cercetator sau simplu cititor interesat cu adevarat de o anumita problema istoriografica.
Evident varianta romaneasca a ‘New World Disorder’ va ajunge la mai multi cititori de la noi. Insa as propune ca adevarul sa fie privit in fata: volumele in limba romana ale unor autori importanti (si ma refer la experienta neplacuta pe care am avut-o cu Leszek Kolakowski), aproape nu mai pot fi deschise din cauza prefetelor lui Vladimir Tismaneanu, care are intotdeauna grija sa prezinte felul in care persoana sa (calitatea de prieten, prieten al prietenului, mentor s.a.m.d. al autorului) si opera sa se leaga de scrierea tradusa si autorul ei. Este jenant si inadmisibil. Nu mai spun de necrologuri.
Vladimir Tismaneanu sustine ca IICCMER nu este al lui. Poate sa afirme acest lucru de cinci milioane si saptesute de mii de ori, crezand ca pana la urma afirmatia sa va fi perceputa ca un adevar. Tot de atatea ori o sa i se repete adevarul: fara mana de fier a domniei sale, imprumutata din arsenalul de mijloace leniniste de ‘modernizare a statului’, IICCMER-ul nu era astazi al lui Vladimir Tismaneanu.
In sfarsit s-a aflat cine i-a sugerat presedintelui statului roman ideea de ‘modernizare a statului’, o sintagma electorala sufocanta in timpul campaniei din anul trecut. Si se credea ca think-tank-ul era Valeriu Stoica, Cristian Preda, Catalin Avramescu, Sebastian Lazaroiu, Vladimir Tismaneanu.
Este de remarcat exprimarea profesionista a lui Bogdan Iacob: ‘analiza leninismului’ si ‘intelegerea comunismului romanesc’. Unde e oare ‘anticomunismul’?! Propaganda?!
Asadar, precizarile conducerii IICCMER sunt binevenite, dar … iar si iar, asta facem, suntem cei mai buni. Chiar credeti ca oamenii nu vad ce faceti?! Ce faceti in aceste interventii?! Pe cine vreti sa uluiti?!
Scriu acest mesaj in calitate de Secretar al Consiliului Stiintific al IICCMER. Volumul „New World Disorder” este in planul editorial al institutului pentru anul 2011. Vom incerca sa il lansam la targul de carte din iunie. Opera profesorului Jowitt este fundamentala pentru analiza leninismului si pentru intelegerea comunismului romanesc. Am prezentat pe larg aceste lucruri in postfata pe care am scris-o la volumul recenzat de dl. Pecican.
Bubna ziua:
Nu am eu un institut, dar sunt presedintele unui Consiliu Stiintific. Exista o conducere executiva a IICCMER, ne consultam privind propunerile pentru sustinerea de traduceri si alte proiecte editoriale, educationale, legislative etc. Va asigur ca traducerea in limba romana a operei profesorului Jowitt si in primul rand a volumului New World Disorder (pe care l-am recenzat in SUA si in Romania) este o prioritate pentru noi. Am dori ca profesorul Jowitt sa participe la una din conferintele ce vor avea loc in viitor. Cartea generos recenzata aici de prof. Ovidiu Pecican s-a nascut tocmai ca expresie a admiratiei pe care o purtam, editorii si autorii, rolului extraordionar al lui Ken Jowitt in stiinele politice, in intelegerea fenomenului leninist. Marc Howard si Rudra Sil i-au fost studenti doctoranzi la Berkeley. Primul preda acum la Georetown, al doilea la University of Pennsylvania. Am scris de mai mule ori despre relatia mea cu Ken Jowitt, nu e nevoie sa revin aici si acum. Il consider mentor si prieten. In volum sunt cuprinse contributii semnate de Katherine Verdery, Gail Kligman, Daniel Chirot, Grigore Pop-Eleches (preda actualmente la Princetion), Stephen Hanson (University of Washington), Stephen Holmes (NYU), Barbarara Geddes (UCLA), Oleg Kharkhordin (European University, Sankt Petresburg), Veljko Vujacic (Oberlin College). Pop-Eleches, Hanson, Kharkhordin si Vujacic au fost de asemenea studentii lui Ken Jowitt. Intr-un text limitat ca numar de cuvinte, dl Pecican a spus foarte mult. Nici eu n-am citat aici toti autorii de capitole. As dori sa semnalez ca editia americana a aparut in 2008 (hardcover si paper) la University of Washington Press. Ar mai merita adaugat faptul ca Jotitt este acum professor emeritus la Berkeley si de cataiva ani Sernior Fellow la Hovver Insitution (Stanford University, Palo Alto). In volumul pe care l-am editat „Stalinism Revisted” (CEU Press, 2009) poate fi citit excelentul sau articol „Stalinist Revolutionary Breakthroughs in Eastern Europe”.
Dl. Tismaneanu are institut, are pozitia de apropiat al autorului, putind obstine, deci, copyright-ul, are colectii – la Humanitas, dar si la Curtea Veche -, la dumnealui se afla raspunsul.
E tradus Keneth Jowitt cu vreo carte in limba romana? Daca nu inca, ce se mai asteapta?