Panorama ceramicii româneşti la Paris

Cariera de ceramist a devenit, la noi, o aventură personală cu baze materiale „inflamabile“. Situaţia instituţională a acestei vocaţii artistice a suferit pierderi considerabile în ultimele două decenii. După căderea comunismului, industria ceramicii a dispărut treptat ca protector al experimentelor individuale şi ca susţinătoare a simpozioanelor de artişti. Uniunea profesională a ceramiştilor, ca secţie a U.A.P., controlată, într-adevăr, de aparatul de stat, era însă cea care media contactele internaţionale, asigura participarea şi transportul la concursuri şi expoziţii în străinătate. Comenzile de stat, achiziţiile din ateliere şi costurile energetice erau, cu regret contrariant, mult mai sigure pînă în 1989.   Deceniile 7 şi 8 ale secolului al XX-lea au fost ani de emulaţie şi adevărată cercetare formală şi tehnologică pentru ceramiştii români. Generaţiile care au acum 45-65 de ani s-au format sub marca de elită a unei bresle profesionale cu două „centre-şcoală“, la Bucureşti şi la Cluj. Panorama ceramicii româneşti a fost găzduită, din toamna anului 2009 pînă în primăvara lui 2010, la parterul Palatului Mogoşoaia. Camerele labirintice ale reşedinţei brâncoveneşti s-au umplut de lucrările recente ale 33 de artişti, de la 25 la 75 de ani. Dintre cele circa 100 de piese, jumătate au venit de peste munţi, din Cluj. […]