Guns N’Roses: Confesiune de fană
- 01-10-2010
- Nr. 544
-
Oana BALUTA
- Arte
- 2 Comentarii
Anul 2010 este ambivalent. Recesiune economică, mişcări de stradă, reduceri salariale, răzgîndeli politico-ministeriale, declaraţii picante, îmbrînceli politice, decizii care au vlăguit sistemul medical şi pe cel educaţional, deresponsabilizare ministerială şi culpabilizare individuală de tipul „am identificat ţapul ispăşitor“. Paradoxal însă, este şi un an care a acordat o atenţie deosebită entertainment-ului, e un an muzical de-a dreptul hedonist, cu formaţii care au concertat în România pentru prima oară şi pe care nu speram să le vedem aici pentru că le aşteptasem parcă prea mult şi timpul nu prea mai avea răbdare: AC/DC, Aerosmith, Slayer, Megadeth, recent Guns N’Roses, formaţii care au revenit, Metallica, de pildă. În curînd, îl vom asculta şi pe Ozzy Osbourne. Ce-ţi mai poţi dori?! Simt că am o datorie morală să scriu despre Guns N’Roses şi concertul din Bucureşti din 21 septembrie. Sentimentul acesta s-a conturat clar după ce am citit o parte a receptării concertului, îi pot spune receptarea-cheie care are acces la spaţiul public, la media. Detractori există peste tot, mulţi s-au profesionalizat. Acum, spaţiul public este larg deschis tuturor şi aproape nereglementat normativ, moral. Minciuna, lipsa culturii muzicale de această dată, a culturii profesionale fac o casă bună cu actul detractării. Nu îmi […]
Am fost la concert, si da mi-au produs o bucurie imensa in suflet, Axl era Axl pe care il stiam, era vocea lui atat de puternica si specifica. Cand am plecat de concert aveam senzatia ca plutesc, eram fericita si parca nu imi venea sa cred ca am stat ata de aproape de Axl, ca l-am auzit, ca l-am vazut …
Asa-i ca te incercau lacrimi de fericire cind scriai? Tare mi-a placut pledoaria ta.