Maxilarul inferior

Pentru mine, omul este un animal social, dar şi un animal sălbatic. Nici nu ne dăm seama cît de nepreţuită este sălbăticiunea din noi. Cînd am simţit nevoia să povestesc despre tatăl şi mama mea, despre oamenii pe care i-am întîlnit, am înţeles că fiinţa extrem de volubilă şi de sociabilă care sînt renunţă la o parte din sălbăticia care m-a locuit dintotdeauna şi pe care mi-am păstrat-o retrăgîndu-mă în natură şi în biblioteci. După 1990, cînd am putut să circul în toată lumea, m-a apucat un dor cumplit de părinţii mei, deşi nu-i pierdusem încă. Am înţeles că, prin tot ce au făcut, m-au crescut pentru o lume liberă. Am ieşit din ţarcul din care mi-a fost refuzată orice viză pentru Occident, de studii, de turism, fie că era vorba de burse şi invitaţii ca scriitoare sau călătorii la rude. Şi trecînd orice graniţă europeană ori Atlanticul, am înţeles că lumea ce-mi fusese interzisă era în mine, stratificată profund şi natural, precum lastrele de piatră în pămîntul pe care păşim. Am mers la Versoix, ca să-l întîlnesc pe regele Mihai, graţie căruia mama mea fusese salvată de la deportarea forţată în Siberia. Am povestit, împreună cu regina Ana, istoria […]