„Mielul care se voia lup“

Profesorului  Cicerone Poghirc – in memoriam Ultima ta carte este excelentă, atîta doar că putea să se cheme la fel de bine Sentimentul paraguayan al fiinţei. În locul tău eu m-aş întoarce la Logica: unde, dacă nu acolo, se poate delira mai bine? E. Cioran către C. Noica Cu douăzeci şi trei de ani în urmă, la Universitatea din Bochum avea loc o mică senzaţie: Emil Cioran acceptase invitaţia de a participa la un colocviu organizat în onoarea sa. Sala de curs era arhiplină şi făptura lui gracilă părea oarecum pierdută în acea masă a admiratorilor veniţi să-l vadă. Şi chiar şi mai tîrziu, în atmosfera de bună dispoziţie de la resturant, unde nu arareori se sfîrşeau  colocviile Facultăţii de romanistică, o umbră de melancolie continua să-l învăluie. Cu toate că, din cînd în cînd, arunca priviri insistent-întrebatoare către studentele aflate la celălalt capăt al mesei, părea absent. Cu sufletul în altă parte. Unde? Răspunsul l-am găsit, tîrziu, la Friedgard Thoma: „La începutul lui februarie 1987 vine Cioran la Köln, într-o vizită scurtă – în aceeaşi seară pleacă mai departe, nu mai ştiu unde, pentru un interviu sau o conferinţă…“. Friedgard Thoma şi Cioran Un profesor de filozofie din Bucureşti, […]