ARTE VIZUALE. Şeptar norocos pe Ruhr
- 26-11-2010
- Nr. 552
-
Aurelia MOCANU
- Arte
- 1 Comentarii
Doina Talmann este galeristă la Bochum, în Renania, dar nu uită studiile de arhitectură începute la sfîrşitului anilor ’70, la Bucureşti. Construieşte în alt fel. Nu e deloc simplu să susţii de cîţiva ani proiecte culturale româneşti în conurbaţia Ruhrului. În anii ’90, predecesor i-a fost, la Wuppertal, omul-orchestră Mircea Florian. Sînt manageriate cu tenacitate şi cu sprijinul ICR efective punţi culturale prin muzică, literatură, expoziţii, albume. Domeniul de predilecţie al Doinei Talmann se conturează a fi arta contemporană. Anul acesta a avut auguri nesperaţi. Elegantul album Şapte terase deschise spre lume, trilingv, dedicat unei selecţii de tineri artişti români, a reprezentat editura germană Klartext la Tîrgul de la Frankfurt. Volumul, excelent editat, a devenit fundamentul unei ţîşniri expoziţionale de cîteva zile, în inima Capitalei Europene 2010, Essen. Cei şapte artişti antologaţi expun, din 28 noiembrie, într-o arie din Sanaa, construcţie intrată, tot anul acesta, în dosarul distincţiei supreme pentru arhitectură, Pritzker Prize, acordate japonezilor Sejima şi Nishizawa. Expoziţia, la care sînt invitaţi artiştii şi criticii semnatari ai textelor de prezentare, va genera un site mai amplu cu informaţii asupra artei româneşti contemporane www. rumaenische-kulturtage-ruhr.de. Fără a polemiza cu practica managerială a iuventuţii-cu-tot-dinadinsul, selecţia Galeriei KunsART din Bochum pentru […]
Mult bla-bla-bla…..celebritate mondiala ..la Observatorul Cultural…Care n-a putut observa participarea artistilor Romani: Cristian Lapusan, Vasile Soponariu. Gheorghe Dican,Alfred Dumitriu si Giulian Dumitriu la cel mai important tirg de arta din Duisburg din 2010,ca element al activitatilor culturale legate de Teritoriul Cultural Europeaan 2010…???!!! Tipic Romanesc…ne laudam cu activitati de „mare succes si interes” in lime de care….n-au auzit decit organizatorii….si unii observatori…