Nora Iuga şi cîţiva prieteni
Scriitoarea a împlinit pe 4 ianuarie 80 de ani
- 14-01-2011
- Nr. 558
-
Nora IUGA
- PORTRET
- 2 Comentarii
Cum e la optzeci Nora IUGA Cînd împlineşti optzeci de ani vin prietenii, îţi dăruiesc un calendar cu cîte-un cal pe lună; ei ştiu că rugăciunea ta înainte de culcare e „la malul mării cal aş fi vrut să fiu“, l-ai auzit pe Rafael Alberti spunînd-o într-o seară şi ţi-a rămas în cap… pe urmă dormi, dormi adînc de tot şi nu simţi cutremurul de dimineaţă cînd te scoli, prietenii îţi strigă din cealaltă cameră: Ei, ca să-ţi fie de bine, acu sărişi pîrleazu’ şi tu vezi peretele, din dreptul patului, crăpat în trei locuri şi, din ce îţi deschizi mai bine ochii, se fac mai multe crăpături… astea-s ca nişte uşi întredeschise prin care zăreşti odăile vechi. Şi nu-ţi vine să te scoli din pat; e ca în wagon-lit. Simţi clătinarea, simţi că eşti purtat spre undeva, nu ştii încotro, înainte sau înapoi, dar la Budapesta în gară, cînd au adăugat vagoanele alea, erai lîngă locomotivă şi acum eşti în ultimul vagon. Parcă trenul ăsta şi-a răsturnat mersul, înaintezi înapoi. Tragi cu coada ochiului în odăile vechi. Dar ele se fac tot mai mici şi mai întunecate din ce te uiţi mai mult în ele ca-ntr-o carte cu […]
La multi ani, sanatosi si cu iubire in suflet si gand , DOAMNA!
Asa frumoase lucruri ati spus in interviul acordat revistei „FORMULA AS”, incat am trecut in indiscreta lume a blogului, lasand sfiala la intrare, sa va spun ca un suflet asa tanar si o minte asa frumos alcatuita e o minune dumnezeiasca! Doar oamenii care iubesc stiu ce spuneti! Sunteti un om fericit, ramaneti asa cata vreme veti avea! Iar pe prietenul dumneavoastra, VIRGIL MAZILESCU, IL PURTAM IN INIMA, CATIVA! VA IUBESC!
“….Ce rost ar avea şi-n ce măsură v-ar interesa să vorbesc tot timpul despre ficatul meu?“ (Nora Iuga)
Are rost, fiindcă „iubirea care arde la ficaţi” (vezi Anton Pann) este un vechi clişeu literar (în orient ficatul e „sediul” iubirii, arabii spun hubbu akbadi, „dragostea ficaţilor mei” – presupun că la fel e şi la evrei şi la alţi strămoşi ai lumii). Să scrii deci, dragă Nora, despre această ardere; niciodată nu vom fi destul de înţelepţi pentru a ignora asta.
Dar ce vârstă poate fi oare mai minunată decât bătrâneţea? Junia a fost „calul ignoranţei”, cum spunea poetul Abu Nuwas (un abbasid care şi-a petrecut viaţa lăudând vinul şi tinerii efebi care-l toarnă). Acel cal despre care spuneai că îţi place pe malul mării, care de milenii aleargă izbind zile şi nopţi (viaţa are preţ doar cât o goană lui prin deşert). Poate nu-i rău să fii ignorant, să vânezi, să călăreşti, să te întreci la concursuri şi-n lupte, nu-i rău să ţii minte, să reciţi şi să scrii mii de poeme, să faci haz de necaz, să mergi mândru „izbindu-ţi de pământ papucii” (doar, doar s-o auzi că ai apărut!), să fii elocvent, adorând totul cu „magie îngăduită”, nu-i rău; dar e şi mai grozav să ajungi mirajul din urmă. Să vezi că „ţine” utopia însingurării, prezentată de filozofi ca soluţie a desăvârşirii, să laşi pe nisip şaua, să priveşti lucrurile nu din afară, nici dinăuntru, ci din deasupra, să nu-ţi fie ruşine că dai un nume latinesc alergării (itinerarium mentis ad deum). N-am vrut să alunec într-o poveste, dar bătrâneţea e orientul, ştii ce spune Goethe, Gottes ist der Orient. Mă bucur că ai împlinit optzeci de ani, am ospătat de ziua ta multe lucruri grele pentru ficat şi o voi face şi de acum înainte!
La multi ani!
Grete