Trei zile pînă la „Gala Premiilor Observator cultural 2011“
Luni, 28 martie, Teatrul Odeon, de la ora 19.00
- 18-03-2011
- Nr. 567
-
Observator Cultural
- Actualitate
- 3 Comentarii
A început numărătoarea inversă! „Gala Premiilor Observator cultural 2011“ va avea loc luni, 28 martie, la Teatrul Odeon, de la ora 19.00. Intrarea este liberă, la eveniment sînt invitaţi toţi iubitorii de literatură română. Revista Observator cultural a iniţiat, în 2007, un proiect ce îşi propune să devină o permanenţă în peisajul cultural românesc. Premiile Observator cultural pentru literatură ambiţionează să fie o recunoaştere a celor mai importante realizări ale anului precedent în domeniul literaturii, al criticii şi teoriei literare, dar şi o modalitate de stabilire a unor repere în literatura contemporană, nu numai prin cîştigătorii desemnaţi pentru fiecare categorie, ci şi prin nominalizările anuale. Prin organizarea Galei Premiilor Observator cultural pe scena primitoare a Teatrului Odeon, intenţia revistei este de a produce un eveniment cultural de impact, în care să fie aduşi faţă în faţă cei mai valoroşi autori români din anul precedent şi un public numeros, alcătuit preponderent din formatori de opinie (jurnalişti din presa cotidiană şi din cea culturală), critici literari, scriitori, iubitori de literatură de pretutindeni. • „Premiem centralitatea, indiferent de situarea geografică, şi tinereţea, indiferent de vîrsta biologică“ (Carmen Muşat – redactor-şef Observator cultural) • „Observator cultural nu este doar un săptămînal de informaţie […]
E foarte usor sa insultam un critic: in cazul de fata, pe Antonio Patras. Ati citit vreo carte de Antonio Patras, pina acum? Ma tem ca nu. E un critic foarte bun, in my opinion.
E usor si sa facem procese de intentie. Dar daca erati mai atent, nu v-ar fi scapat „amanuntul” ca, in ce ma priveste, m-am recuzat din juriul „Observator cultural”. Un juriu excelent; sint convins ca va premia cartile cele mai bune.
ce chestie ciudata cu aceasta componenta a juriului! numele cronicarilor care semneaza constant in Observator (Daniel Cristea Enache, Bianca Burta Cernat, Dana Pirvan Jenaru, Adina Dinitoiu etc) sunt ignorate pentru Antonio Patras, cel acre scrie cronicutze amicale in Romania literara…Ciudat spirit critic in actiune, doamna Musat! Ce ar trebui sa creada cititorii?!
ma bucur ca intrarea este libera si ca poate veni oricine la Teatrul Odeon.Am mai fost la doua editii, la prima -cand i-ati oferit Marele Premiu lui Mircea Horia Simionescu si am apreciat aceasta alegere-si anul trecut, cand ati facut un moment extrem de emotionant minunatelor traducatoare Antoaneta Ralian si Anamaria Pop.Totul este foarte frumos la Gala voastra, muzica este relaxanta, autori unul si unul,literaturii romane i se acorda respect si pretuire, mai rar revista atat de preocupata de literatura romana. dar, va rog, sa nu vorbiti foarte mult pe scena, am crezut, uneori, ca faceti cronici vorbite la carti premiate.Anul trecut nu mi-a placut ca marele laureat Radu Cosasu a venit cu un text scris de acasa. oare nu poti sa spui cateva cuvinte din inima, fara sa citesti un articol destinat mai degraba publicarii si nu lecturii? la asemena manifestari imi place improvizatia si spontaneitatea, vreau sa vad emotia laureatului (castigatorul de la „Debut”, Andrei Terian, ne-a tinut un curs despre Calinescu…)
va urez succes si abia astept seara minunata a acordarii premiilor. am votat si eu la Premiul cititorilor si sunt curioasa daca optiunea mea coincide cu optiunea juriului sau a celorlalti cititori.