TEATRU. Mahalaua guevaristă
- 22-04-2011
- Nr. 572
-
Doru MAREȘ
- Arte
- 0 Comentarii
Au trecut trei ani de la înfiinţarea Teatrului „Jean Bart“ din Tulcea. În fapt, instituţia teatrală oficială a oraşului a luat startul cu cîţiva ani buni mai înainte, inclusă iniţial într-un centru cultural condus de Ştefan Coman şi trecută prin varii aventuri ale începutului, care au generat vreo trei companii teatrale mai mult sau mai puţin concurente, pe un spaţiu de definire relativ îngust, despre care am scris la vremea cuvenită. Din februarie 2008, cînd compania a obţinut un amplasament adecvat şi a căpătat actualul nume, primul director i-a fost regizorul Ion Dore. Opţiunea Consiliului Judeţean Tulcea, de la începutul acestei stagiuni, pentru noul manager, regizorul Alexandru Boureanu, a adus indiscutabil necesarul suflu de tinereţe pentru racordarea Teatrului „Jean Bart“ (el însuşi devenit axă a unui nou centru cultural purtînd deopotrivă numele autorului Europolisului) la circuitul autohton. Ar fi de adăugat că instituţia a devenit, recent, membră a Convenţiei Teatrale Europene, alături de Teatrul Naţional Timişoara, şi că, din toamnă încoace, a reuşit aducerea în scenă a cîte unei premiere aproape lună de lună. Cu siguranţă însă, primul spectacol de anvergură a ieşit la rampă în martie, în regia lui Cristian Gheorghe: O noapte furtunoasă, după I.L. Caragiale. Ceea […]