LECTURI ÎN VREMURI DE AUSTERITATE. Patru autori români
- 27-05-2011
- Nr. 576
-
Cristina MANOLE
- Rubrici
- 0 Comentarii
Regretatul Petru Creţia a fost nu doar un distins clasicist român. Tobă de carte, dar şi de bun-simţ, remarcabil profesor, eminent, riguros filolog, din stirpea unor Aram Frenkian şi Dionisie Pippidi, elegant traducător (Yourcenar, Virginia Woolf şi T.S. Eliott, ca să pomenim şi de nume din afara clasicităţii eline), s-a dovedit şi un tenace şi răbduriu editor (Eminescu), acceptînd senin bombănelile lui Gabriel Liiceanu, a fost de asemenea, coordonatorul monumentalei ediţii Platon (alături de Constantin Noica) şi s-a dovedit, nu chiar în ultimul rînd, poet, prozator şi un eseist de primă mînă. Dacă Norii rămîn una dintre cele mai frumoase cărţi de proză scrise în limba română, Luminile şi umbrele sufletului (Editura Humanitas, 2011) – un recent apărut volum de gînduri răzleţe, paranteze, comentarii, divagaţii şi glose pe teme variate – ne aruncă în zona meditaţiilor dintre cele mai miezoase. Mărturisim că ediţiile anterioare ale cărţii – apărute la Univers Enciclopedic şi la Editura Muzeului Literaturii Române – ne-au scăpat, aşa că bucuria lecturii a fost cu atît mai mare. Nu a fost chiar o surpriză, ci confirmarea marii noastre admiraţii pentru acest intelectual român care nu şi-a dat fustele peste cap cum e practica curentă pe la noi. Să […]