Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Limba interiorității (I)
Norman MANEA - Curierul de Est. Dialog cu Edward Kanterian
- 22-07-2011
- Nr. 584
-
Daniel CRISTEA-ENACHE
- EVENIMENT
- 3 Comentarii
Norman Manea nu e, în Curierul de Est, la primul volum de convorbiri focalizat pe teme existențiale și scriitoricești. Ultimii ani au arătat, dimpotrivă, o predispoziție confesivă și un apetit pentru dialog deosebit în cazul acestui intelectual strălucit aflat la mare distanță de România, dar nu și de problemele ei. Ceea ce face, din capul locului, diferența între dialogurile anterioare purtate cu Saul Bellow și, respectiv, Leon Volovici, și acesta, cu Edward Kanterian, este orizontul de vîrstă și de generație în care se înscrie conlocutorul din urmă. Spre deosebire de predecesorii săi, Kanterian se află, față de Manea, la o dublă distanță obiectivă. Cei doi parteneri de dialog nu au în comun nici fibra identității evreiești, nici o experiență generaționistă și bio-socială. Semnificativ, apropierea lor a fost treptată, graduală, iar în „proto-istoria“ acestui volum se află o polemică a lor din anii ’90, purtată pe marginea cazului Eliade. Iarăși semnificativ, dialogul pus sub titlul Curierul de Est a durat peste un deceniu: un fel de work in progress oferind posibilități suplimentare de reveniri, reluări și accentuări diferite ale unor teme de discuție. Mi se pare interesantă evoluția mai tînărului intelectual, așa cum el însuși o schițează, în cuvîntul final. […]
@Domnule Moroianu
În artă, literatură, filosofie, religie chiar…în cultură (mult mai mult decât în viață)extremele se ating și abisurile nu sunt de netrecut.
Comparația este pertinentă. Excelentă analiză!
P:rimele doua randuri din comentariul anterior erau:
‘Ce rost are incercarea de escamotare a abisului care separa viziunea „est-etica” a Monicai Lovinescu de cea anti-Eliade si anti-„traditiile interbelice” a lui Norman Manea, prin reducerea lor la o simpla chestiune de nuantze?’
PS. Evident, importantza acestor „nuantze” ar fi fost usor de controlat folosind referirile la Norman Manea din „Jurnalul” Monicai Lovinescu, sau, si mai bine – raspunsul publicat in revista 22 de ML la adresa articolului Norman Manea despre Eliade. Neavand la indemana acest raspuns, ma limitez sa citez din „Jurnal, 1990-1993”, (Humanitas, 2003, p. 224):
„…Am impresia unei halucinatii (si o spun). Oare nu cumva ne-am inselat, am visat, si in 1989 am scapat de fascism si nu de comunism? […] Comunistii n-au avut puterea decat putine lunisi apoi, arestati de Antonescu in timpul razboiului, n-au mai iesit din inchisori decat in… 1964! Numai o astfel de inversare ar face normala acum investigarea asupra trecutului lui Mircea Eliade si nu al lui… Arghezi, de pilda.”
Mai exista si multe alte pasaje, usor de descoperit consultand Indicele de nume al volumului citat, din care oricine poate aprecia cat de legitima este invocarea numelui „Monica Lovinescu” intr-un articol dedicat evaluarii trecutului dupa Norman Manea… (Chiar si atunci cand citarea acestui nume intr-un context care nu i-ar fi putut inspira decat dezaprobare este insotita de o politicoasa reverentza de circumstantza fatza de dreptatea „unghiului ei de lectura”.)
Ce rost are incercarea de escamotare a abisului care separa viziunea „est-etica” a Monicai Lovinescu de cea anti-Eliade siergura si detanta internationala anti-„traditiile interbelice” a lui Norman Manea, prin reducerea lor la o simpla chestiune de nuantze?
Si ce legatura exista intre „anvergura si detenta internationala” (elemente prin excelentza manipulabile si supuse influentzelor subterane ale politicului in diversele lui ipostaze) cu valoarea intrinseca a unei opere literare? Nu cumva acest tip de argumentatie aduce mai mult deservicii imaginii scriitorului pe care-l elogiati?