Ce s-a întîmplat cu avangardiștii celui „de-al doilea val“ în anul de grație 1947?
- 05-08-2011
- Nr. 586
-
Michael FINKENTHAL
- Istorie literară
- 0 Comentarii
Anul 1947 a fost, fără nici o îndoială, un an decisiv în istoria contemporană a României, țară care începea anul ca „regat“ și-l termina ca „republică populară“. După instaurarea guvernului Petru Groza în 1945 și procesul mareșalului Antonescu în 1946, Partidul Comunist s-a concentrat asupra lărgirii bazei sale politice (în vara lui ’46 acesta număra aproape 700.000 de membri, pentru a depăși 800.000 la sfîrșitul anului 1947). La alegerile din luna noiembrie 1946, așa-numitul „bloc al partidelor democrate“ dominat de comuniști, cîștiga (fraudulos, probabil) aproape 80% din votul popular și elimina în felul acesta ultimele fărîme de opoziție din partea partidelor „istorice“, Partidul Național-Țărănesc și Partidul Național-Liberal. Guvernul de obediență comunistă semnează în februarie 1947, la Paris, un Tratat de Pace care reglementează situația internațională a României după cel de-Al Doilea Război Mondial: nordul Transilvaniei, pierdut după dictatul de la Viena în 1940, este reintegrat, dar o parte din Bucovina, Basarabia și sudul Dobrogei sînt pierdute din nou. România, în ciuda faptului că, după 23 August 1944, a luptat alături de Rusia Sovietică pe Frontul de Est, nu a beneficiat de statutul de aliat al coaliției care a învins puterile Axei. În țară, lucrurile au început să se precipite […]