Johnny Răducanu, la debut
- 30-09-2011
- Nr. 594
-
Dragoş VAIDA
- OPINII
- 0 Comentarii
Am văzut şi trăit debutul lui Johnny Răducanu în Bucureşti, cam prin anii ’50. Mergeam cu soţia la barul Melody, de sub Cinematograful Patria. Mergeam pe acolo, la concurenţă cu Mon Jardin, încercînd poate să mă conving de o „nesustenabilă“ libertate, ca să vorbim cum trebuie astăzi. Acolo apăruse formaţia de muzică condusă de Alexandru Imre, bună, şi în ea, puţin mai mult decît un băieţaş, un ţigănuş (DEX-ul nou nu a apărut încă) exoftalmic, cu ochii extrem de vii, mărgele imense pe obraz, Johnny. Era „la costum“, în moda frumoasă post-Malagamba de atunci, pantaloni „cu vedere la gleznă“, hăinuţa strîmtă de „bodaproste“, cu revere mici, cu mîneci scurte, culoare şerbet de nu mai ştiu ce, dar bun (şerbet nu mai avem astăzi, „c’aşa-i în tenis“, vorba lui Tomiţă). Cînta cu foc, din toată inima, la un contrabas „sensibil“ mai mare decît el, pe care-l rotea aprig, fără frică, rostogolindu-şi ochii, trăindu-şi muzica, în chipul cel mai sincer. Johnny nu a fost niciodată un muzician improvizat. Pe numele său real Răducan Creţu, el provenea dintr-o familie de romi cu tradiţii muzicale autentice. Cam atunci cînd îl ascultam era – ca şi noi – student la Conservatorul din Bucureşti, clasa contrabas, între 1953 şi 1956. Acum, vreau să înţelegeţi ce era, […]