Geneza unui poem filozofic: Apologia virilității

În 5 septembrie 1926, la nouăsprezece ani, Mircea Eliade tipărea în Adevărul literar și artistic un articol intitulat „Apologia budismului“. După toate aparențele, scriind Apologia virilității în decursul anilor 1927-1928, Mircea Eliade a intenționat să creeze un poem cu conținut filozofic și cu o structură muzicală. Nu au lipsit din acesta nici aluziile mistice (poemul are, cu tîlc numerologic, șapte părți) și nici contrastele (părțile lirice alternează cu cele în proză, teoretizările sînt în contrast cu metaforele și retorica specifică poeziei). Totodată, însă, lucrarea are și un conținut pamfletar, îndreptat împotriva bărbatului superficial, monden, de suprafață, fără profunzime interioară, și împotriva femeii și a feminității, socotite unelte ale îndepărtării – prin sexualitate – de ținta eroică a existenței individuale.   Eliade își privea simbolic poemul ca pe o sculptură reprezentîndu-l pe mascul, cu atributul său cel mai de seamă, virilitatea, așezat însă pe un soclu gravat cu explicații („inscripții de pe același soclu pentru domnii și doamnele care doresc aceste precizăr în formule accesibile“, spune el în partea a cincea a textului – trimit la volumul Virilitate și asceză. Scrieri de tinerețe. 1928, București, Editura Humanitas, ediție de Mircea Handoca, 2008). Aceasta explică alternanța de părți lirico-metaforice cu altele, explicative, […]