Burse de cercetare: „În căutarea urmelor – Studiul moştenirii totalitarismului în Europa de Sud-Est“
Burse oferite de Fundaţia Robert Bosch în colaborare cu Literaturhaus Berlin şi Herta Müller
- 10-01-2012
- Nr. 606
-
Observator Cultural
- Actualitate
- 0 Comentarii
În multe ţări est-europene care pînă la sfîrşitul anilor ’80 au fost guvernate de sisteme comuniste, trecutul recent nu a fost încă îndeajuns prelucrat, analizat şi discutat public. Acest lucru este valabil si pentru regimurile anterioare autoritare naţionaliste şi şoviniste. Din această cauză, în multe din aceste ţări, perioade de pînă la 60 de ani sînt ori lăsate neacoperite din punct de vedere istoric, ori descrise prin interpretări subiective incomplete, false sau tendenţioase. În următorii patru ani vor fi finanţate proiecte în România (2012/13), Bulgaria (2013), Serbia (2013/14) şi Croaţia (2014/15), care se ocupă de prelucrarea, analizarea şi prezentarea dictaturilor din aceste ţări. Pe an pot fi acordate cîte două burse de cercetare. Fiecare bursă este dotată cu 12.000 EURO. Acordarea burselor va fi decisă de către jurii alcătuite din personalităţi competente, la care participă şi specialişti din ţările participante. Ce poate fi finanţat? Cărţi, documentare sau reportaje radio (de minim 60 de minute sau a căror serie depăşeşte 60 de minute) pot fi finanţate pauşal.Bursa va urma să acopere costurile zilnice, precum şi cele legate de cercetare, analiză, călătorie şi de materiale de lucru. Termene limită pentru înscrieri: pentru România – 31 ianuarie 2012; pentru Bulgaria – 30 noiembrie […]