LECTURI ÎN VREMURI DE AUSTERITATE. Cioran

Centenarul lui Cioran s-a încheiat, cel al lui Caragiale se apropie. Două spirite de excepţie ale culturii româneşti. Chiar dacă aparţin unor generaţii diferite, impactul celor doi gînditori români asupra mentalului colectiv este imens. Mereu adus în actualitate, mereu pus în discuţie, Cioran, mai tînăr pentru posteritate şi cu mai multe bube în cap decît „ultimul ocupant fanariot“, cum îl gratula un distins confrate pe I.L. Caragiale, iese cumva dezavantajat. Viitorul sper însă că va estompa, măcar parţial, poziţia celor doi în spaţiul culturii române. Cum despre Caragiale se va scrie, în mod cert, cu toptanul mai tot anul ce abia a început, să mai rămînem puţin legaţi, chiar şi preţ de cîteva cărţi, de Emil Cioran. Sau mai simplu, Cioran. Un om devenit un nume. Un român, fiu de preot, din Răşinarii Sibiului, devenit, pentru posteritate, un parizian necredincios. Un trăitor pătimaş devenit un resemnat comentator al trăitului. Cioran, la o sută de ani de la naştere, e la fel de viu şi de proaspăt ca la 25. Înţelepţit înainte de vreme, ca la 40. Resemnat şi sceptic ca la şaizeci şi ceva. Pesimist vizionar ca la 80, cînd o mai ia şi razna. A fost mereu el însuşi, […]