Vandalismul puterii

  • Recomandă articolul
De vineri seara, România tăcută, România răbdătoare şi imobilă a început să-şi facă auzită vocea. La început, doar pentru a protesta împotriva plecării medicului Raed Arafat de la Ministerul Sănătăţii. Apoi, treptat, oamenii care au ieşit în stradă şi-au extins protestul nu doar la adresa jalnicelor figuri ale actualilor guvernanţi, ci împotriva unui anumit mod de a face politică: nu în interes public, ci în beneficiul unei clientele transpartinice. Picătura care a umplut paharul a fost cinica aroganţă cu care preşedintele tuturor românilor a înţeles să trimită la plimbare un specialist ce şi-a permis să dezbată public o lege supusă, de altfel, dezbaterii.   Reacţia de orgoliu a preşedintelui a arătat tuturor ce înţelege domnia sa prin dezbatere şi prin dialog: Puterea impune, poporul se supune. Sau, cu alte cuvinte, aveţi libertatea să dezbateţi dacă şi numai dacă ajungeţi la concluzia că tot ceea ce fac guvernanţii e minunat. E o formă de „dezbatere“ pe care o practică intens toţi cei ce îi cîntă în strună preşedintelui, elogiindu-i prestaţia şi iniţiativele. E o formă de „dialog“ care nu ţine cont de opinia Celuilalt, dispreţuit şi umilit constant. Singura formă de „dialog“, de altfel, pe care coaliţia aflată la guvernare a […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.