Bătălia pentru demnitate

Binele public este scopul legitim și de neînlocuit al oricărei guvernări democrate. Dacă acest scop se îndepărtează, în loc să rămînă permanent în atenție, cei guvernați au mijloace legitime de a reacționa. Printre acestea se numără protestul, formă de denunțare a ruperii unilaterale a contractului social.   În 1990, în toiul schimbărilor revoluționare din societatea românească, mineriadele au fost modul – ilegal și violent – prin care „deținătorii monopolului violenței legitime“, guvernanții adică, au răspuns nevoii liber exprimate pînă atunci a populației de a adînci modificările politice, economice și sociale produse prin răsturnarea regimului Ceaușescu. Marșul minerilor asupra Bucureștiului – reluat pînă tîrziu, în 1999, ca mijloc de coerciție al manifestărilor civice neconvenabile coaliției dintre ex-comuniști, serviciile secrete moștenitoare ale programului Securității și alte forțe politice potrivnice adîncirii democrației – a fost metoda preferată de reprimare a reorientării strategice a României către Occident, în dublul înțeles pe care acesta îl îmbrăca în acel moment: Uniunea Europeană și NATO. Ele îmbinau, într-o continuitate ce ar merita să fie mai bine analizată în viitor, metoda marșului fascist, mussolinian, asupra Romei cu cea, stalinistă, a asmuțirii „detașamentelor celor mai înaintate“ din punct de vedere comunist, ale proletariatului în lupta – de clasă – […]