Un Brauner poate ascunde un altul
- 03-02-2012
- Nr. 610
-
Tudor BANUŞ
- Internaţional
- 0 Comentarii
Cine oare n-a auzit de Victor Brauner, pictorul modern originar din România, cel mai bine cotat pe piaţa occidentală, după Bråncuşi, desigur. Dar nimeni nu ştie că fratele lui, Teddy (Theodor) Brauner (1914-2000) a fost un artist enigmatic, secret şi iconoclast de mare anvergură, a cărui discreţie (care aproape a făcut să fie ignorat) se poate explica printr-un destin dur, nemilos şi haotic. Iată, totuşi, că astăzi Parisul îl sărbătoreşte aşa cum trebuie, cu trei expoziţii concomitente ce corespund celor trei direcţii ale căutărilor sale. Două galerii bine situate în inima Cartierului Latin se dedică fiecare cîte unui „gen“ în particular, la care se adaugă participarea Institutului Cultural Român din Paris, pentru cel de-al treilea. Această acţiune coordonată este încununată prin editarea unui foarte frumos album cartonat, de 120 de pagini, scos de Galerie Le Minotaure, ce reproduce o bună parte din ansamblul celor trei tipuri de căutări fotografice. Cu 11 ani mai tînăr decît Victor, mezinul familiei Brauner, Teddy, ochelarist miop, cultivă gustul secretului. Mai curînd retras, dar de o mare sensibilitate, dotat cu un umor poetic, se lasă uneori pradă unor maxime exaltări. Mediul avangardist al lui Victor va fi, încă de la începutul adolescenţei, familia lui spirituală. […]