În marginea unor confidenţe ale lui Jan Kott

Absolut seducătoare amintirile polonezului Jan Kott din cartea sa tradusă în franceză sub titlul La vie en sursis (Editions Solin, 1991), pe Internet menţionat într-o variantă românească posibilă: Încă în viaţă. O fi fost, n-o fi fost volumul pe tapet la vreo editură de la noi?   Ar fi reţinut atenţia multor cititori, dacă e să judecăm după impactul extraordinar înregistrat de exegeza prin care se făcuseră remarcate la Bucureşti capacităţile hermeneutice ale lui Jan Kott (Shakespeare, contemporanul nostru, în româneşte de Anca Livescu şi Teofil Roll, Editura pentru Literatură Universală, 1969). Nu am evidenţa ansamblului de opinii iscate, totuşi păstrez în memorie reflecţiile entuziaste ale lui Nicolae Balotă, care deţinea pe atunci o rubrică de actualitate, rezervată literaturilor străine, în săptămînalul Uniunii Scriitorilor. Mai am în vedere, după aceea, cosideraţii ale Georgetei Horodincă, interesată să extragă din carte sugestii asupra căilor de a ocoli hăţişurile dogmatismului şi a rutinei deterministe fals marxiste. Captivante în perspectiva deschisă de polonez asupra creaţiei dramaturgului englez erau interferările, într-o împletire rafinată, dintre substanţa textului analizat şi conjuncturile furtunoase din epoca traversată de exeget. Planul ideatic-moral din piese şi planul existenţial trăit de analistul supus încercărilor la limită după expansiunea nazistă, ca şi în […]