Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
„Moarte, aşadar tensiune închisă“
- 24-02-2012
- Nr. 613
-
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
- In memoriam
- 3 Comentarii
M-am tot gîndit în ultimele două zile şi am decis că vreau să mi-l amintesc pe C.M.I. aşa cum l-am văzut într-o seară de iarnă, să tot fi fost eu în al patrulea an de facultate: unul dintre amfiteatrele mari, o lumină slabă şi starea aia de somnolenţă plină de disponibilitate care vine după 5-6 cursuri… Întotdeauna cursul lui C.M.I. pica cel mai bine ultimul: nu riscai nici să desconsideri tot ce urma pentru că, inevitabil, plecai glonţ spre casă şi te-nfigeai în albumele sau în cărţile despre care se vorbise, nici să intri epuizat în ziua ce urma – cursurile lui aveau darul de a te umple de energie. Aşa vreau să mi-l amintesc: purtînd un sacou negru, din velur, o cămaşă albă, impecabilă şi o eşarfă neagră cu buline albe. Vreau să mi-l amintesc aşa pentru că mi s-a părut frumos, pentru că acel velur negru contrasta izbitor cu paloarea chipului, pentru că a fost un curs senzaţional. Venise pregătit cu o lupă mare, fără mîner, rotundă şi ferecată într-o armură metalică, pe care o numea Ochiul de Ciclop. A vrut să vorbească despre istoria interpretării Meninelor, dar a ajuns la Pascal şi la vînătoarea autotelică, de […]
Stimate domn B A S,
va felicit din inima pentru aceasta emotionanta consemnare si rememorare. Numai un om cu suflet nobil poate sa faca un astfel de gest, in conditiile in care nu asteapta nici o compensare exterioara, ci doar trairea comuna a sentimentului de respect in fata unei valori autentice si a unei lumi bine asezata moral. Pacat ca este doar o amintire, dar, in acelasi timp, e extraordinar ca exista astfel de amintiri pe baza carora se pot construi nazuinte
Si la Cafeneaua Actorilor si in Dr taberei, La „Catei”… Eu mi-l amintesc pe CMI cu zambetul pe buze. Nu era un zambet larg, afisat de majoritatea muritorilor. Era un zambet mereu complice, dupa care urma mereu o serie nesfarsita de „barfe” mai mult sau mai putin cuminti, imbinate cu dezbateri filosofice. Eu nu mi-l amintesc pe CMI intr-un amfiteatru mare, desi l-am vazut si in ipostaza asta. Mi-l amintesc in holul facultatii, cand ne cauta din priviri si se bucura intotdeauna cand ne gasea, tocmai pentru a evita orice amfiteatru… Si mi-l mai amintesc in statia de autobuz, la Dr taberei 34, anul trecut, in noiembrie, cand i-am promis ca-i povestesc tot ce-am facut de cand nu ne-am vazut, dar dupa ce se externeaza. L-am facut sa promita ca vom sta de vorba ca pe vremuri, dar se uita cu o tristete adanca la mine. Totusi, asa cum mai spunea cineva, la inmormantare, nu m-am putut gandi ca i s-ar intampla ceva rau. Nu-mi putea trece prin cap ca CMI e muritor. Asteptam cuminte sa vina caldura, sa iesim la o barfa proaspata, de cartier, dupa ani si ani… N-am mai apucat sa fac asta. Dumnezeu sa-l odihneasca!
Lacrimi curate la picioarele dascalului, simpatie pentru studentul loial. Domnul fie cu ambii, odihna si cautare, pace si tumult!