La plecarea prietenului
- 30-03-2012
- Nr. 618
-
Norman MANEA
- In memoriam
- 0 Comentarii
Tabucchi a fost unul dintre marile daruri ale exilului meu. Am pierdut în cei peste 20 ani de exil mulţi prieteni, pe care mi i-a spulberat moartea sau neînţelegerea sau prea omeneasca invidie şi nu bănuiam că destinul mi-ar mai putea oferi o astfel de magnifică surpriză. Nici nu eram pregătit, atunci cînd l-am invitat pe Antonio la Bard, în 2002, ca distins oaspete şi interlocutor al cursului Maeştrii contemporani, să-mi adjudec din nou inestimabila avuţie, pe care o credeam de nerecuperat, a cărei importanţă o exaltasem întotdeauna şi a cărei treptată şi drastică împuţinare o suportam tot mai greu. În ciuda timidităţii reciproce în faţa necunoscutului, declicul afectiv între noi s-a produs aproape instantaneu. În orele de clasă şi în multele ore de după, am fost sedus de boema sa cărturărească, de altruismul şi ardoarea sa participativă, de viteza asociaţiilor cerebrale şi de senzorialitatea sa mereu vie, de gentileţea şi umorul său, contrapunctate de reprizele solitare, după care impetuozitatea îşi cerea, din nou, suverană, drepturile, accelerînd apetenţa dialogului şi a amiciţiei. Studenţii americani au fost vitalizaţi de aventura codificată a lecturii textelor sale, de semnificaţiile revelatoare care se cereau şi meritau descoperite pe pagină. Sugestia finală […]