Teama de cititor
- 12-04-2012
- Nr. 620
-
Alex GOLDIȘ
- ÎN DEZBATERE
- 1 Comentarii
Problema pe care o formulați în această dezbatere nu s-ar putea pune, probabil, dacă n-am înțelege un lucru esențial cu privire la viața literară românească de azi. Ea a moștenit – și mai păstrează încă, nu se știe cît – o reverență cu totul specifică față de cronica literară și față de critica de direcție. Dacă în Occident această critică a dispărut, înghițită, pe de o parte, de Academie/ Universitate și, pe de altă parte, de jurnalism, la noi s-a menținut încă o anumită dualitate, denunțată de cîțiva comentatori mai tineri drept retard. Surprinzător e să constați însă că Nicolae Manolescu era conștient încă din 1983 de această defazare, observînd într-una din Teme că la noi „popularitatea cronicarilor a fost totdeauna mai mare decît a celorlalte categorii de critici“ și că în alte părți „cronica actualității e lăsată pe seama foiletoniștilor mondeni și a gustului public“. Dilema nu e, așadar, nouă, deși contextul s-a modificat inevitabil în ultimele două decenii, odată cu intrarea propriu-zisă în societatea de consum. Humanitasul și Poliromul, ca să ne referim doar la două dintre cele mai influente edituri de azi, au avut nu de puține ori intervenții decisive în impunerea unor trenduri culturale. În […]
Dacă ridicați ”teama de cititor” la rang de ”singura normă morală de bun-simț”, transformați criticul într-un mărunt borfaș literar, preocupat să-și încifreze discursul în așa fel încât publicul să nu mai înțeleagă prea bine ce spune și tremurând continuu de spaima de a nu da față nicicând cu un cititor mai inteligent decât el, mai avizat, cu o cultură mult mai vastă sau cu un gust estetic mult mai rafinat. Ar fi de mirare să nu existe și așa ceva!Nu?
În relația critic-cititor, teama nu are ce căuta, căci ea subminează comunicarea și îi izolează pe cei doi ”semnatari” benevoli ai pactului.