Înapoi la argumente (I)

Am urmărit cu interes textele publicate pînă acum de Observator cultural în cadrul anchetei despre „spiritul critic“ – manifestat sau, dimpotrivă, surdinizat – în cultura românească de azi. Le-am citit şi recitit, cu atenţie la argumente şi la propunerile explicite pe care le conţin, dar şi, în acelaşi timp, la non-spusul poate la fel de semnificativ, la sugestiile decodabile printre rînduri. Ancheta de faţă, alături de alte cîteva pe teme asemănătoare (ori tangente) realizate în ultimii ani de diferite publicaţii – îmi vin în minte Vatra, Dilemateca, Suplimentul de cultură, Cultura –, indică, dacă nu mă înşel, o deplasare a interesului lumii noastre culturale/literare dinspre „judecarea“ acţiunii generaţiilor mai vechi de scriitori/intelectuali spre „judecarea“ acţiunii generaţiei abia afirmate. (Sigur că termenul de „generaţie“ este susceptibil de controverse; îl folosesc, însă, în lipsa altuia mai potrivit.)   Discuţia a vizat, din anii ’90 pînă azi – şi încă mai vizează –, cu predilecţie latura etică a amintitei acţiuni culturale şi abia în al doilea rînd dimensiunea ei cognitivă ori estetică. Aşa încît, fie că a fost vorba de intelectualii tinerei generaţii interbelice, „incriminaţi“ pentru aderenţa lor la extrema dreaptă, fie că s-a vorbit despre cei care, în comunism, au pactizat într-o […]