Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Educaţia – o piatră de încercare
- 25-05-2012
- Nr. 625
-
Carmen MUŞAT
- Editorial
- 7 Comentarii
În România ultimului deceniu, educaţia şi cercetarea constituie domeniul predilect al experimentelor nefericite. Fie că e vorba de numiri controversate, fie că vorbim de măsuri ale căror consecinţe imediate au fost haosul şi confuzia în sistem, guvernanţii – indiferent de orientarea lor politică – par incapabili să înţeleagă un adevăr simplu: că lipsa de consideraţie faţă de problemele educaţiei dovedeşte nu doar slăbiciune, ci şi, mult mai grav, lipsa unei viziuni pe termen lung. Privind înapoi fără mînie şi fără părtinire, intervalul 1997-2000 apare ca singurul fast pentru sistemul educaţional românesc. Era, desigur, pe vremea ministeriatului lui Andrei Marga, singurul din lungul şir al miniştrilor educaţiei care a reformat din temelii sistemul, beneficiind de implicarea financiară majoră a Băncii Mondiale, dar şi de concursul entuziast al unor personalităţi cu experienţă îndelungată atît în domeniile lor de competenţă, cît şi în domeniul politicilor educaţionale. Reforma lui Marga a fost una consistentă, necesară şi perfectibilă. Din păcate, tot ceea ce a urmat după plecarea lui Andrei Marga din minister a însemnat un uriaş pas înapoi, o cedare treptată în faţa presiunii sociale – exercitate de factori conservatori, refractari la schimbare şi la competiţie –, care a subminat şi mai tare şansele unei […]
Ce atitudine de mercenar aveti, domnule! Imi este cunoscut patternul acestei recatii, l-am mai intilnit pe forumul OC in anumite situatii. N-aveti dumneavoastra nici o treaba cu ceea ce se scrie in articol, cultivati in mod special o orbire in legatura continutul faptelor prezentate. Sinteti insa gata de ATAC fara nici un motiv, altul decit ca cineva indrazneste sa arate cum stau lucrurile. Da, din pacate pentru el, Vladimir Tismaneanu este foarte fidel prezentat in articolul la care faceti referire. Nu trebuia nimeni sa distorsioneze nimic. Dl Tismaneanu s-a distorsionat el insusi ca om, nerespectind norme morale si comportamentale esentiale (iar articolul doamnei Musat da citeva exemple). Incredibil, elitele romanesti se apara de fiecare data exact cum vedem ca face aici Liv STOmer. Mercenariatul de acest tip este tactica apararii puterii in grupul din care face parte si dl Tismaneanu. Amenintarile murdare pe care le faceti nu mai impresioneaza. Oamenii ajung in sfirsit sa va cunoasca.
Scrieti,in editorialul de pe 30 mai:
„Oricum, performanţa dlui Tismăneanu este remarcabilă: domnia-sa este, cred, singurul „intelectual critic“ contemporan care a reuşit să intre, rînd pe rînd, în graţiile lui Nicolae Ceauşescu[]”. Aveti si vreo dovada, a afirmatiei de mai sus, cat de mica? In 83 cand a emigrat, cf. Wikipedia, Tismaneanu avea 33 de ani,Ceausescu 65. Prin urmare, amanti,ma indoiesc sa fi fost, data fiind diferenta de varsta (numai asta mai lipsea sa spuneti, in rest cred ca ati acoperit cam tot). Repet, aveti vreo dovada, cat de mica, a acestei afirmatii, sau va bazati pe eterna si fascinanta justitie din Romania, legat de un eventual proces pt. calomnie?
@Magister Ludi si Petru Roman
A recunoaste meritele unui fost ministru al invatamintului – merite incontestabile, pe care doar reauavointa le poate nega – nu inseamna sa pledezi pentru inaltarea unei statui. Am spus ca reforma demarata de Andrei Marga era perfectibila, nu perfecta. Finantarea invatamintului superior pe student a fost, intr-adevar, o mare greseala, cu multe consecinte neplacute (eufemistic vorbind). Dar aceasta greseala se putea remedia. Sa nu facem eroarea de a arunca, odata cu laturile din copaie, si copilul. E o eroare pe care o facem mereu si tocmai de aceea ne vedem adeseori pusi in situatia de a lua de fiecare data totul de la capat. Blestemul „zidului parasit si neispravit” sau „adamismul” romanesc despre care vorbea, printre altii, Mircea Eliade. Eu nu discut despre Andrei Marga ca om – nu-l cunosc si, oricum, nu este „in chestie”. Pentru cine e interesat de o dezbatere reala, cu toate datele pe masa, e evident ca faptele, nu vorbele si nu declaratiile de intentii, indica perioada 1997-2000 ca singura din ultimii 20 de ani in care a existat un proiect de reforma coerent, articulat, avind la baza o viziune pe termen lung. Cit priveste „resentimentele”, dle Roman, va asigur ca n-am suficienta energie pentru resentimente, dar recunosc ca ma revolta ipocrizia, demagogia si dubla masura. Nu pot sa inchid ochii in fata lor, nu pot sa pretind ca nu le vad sau ca nu le recunosc. E o problema de optiune, desigur!
Cu *Marga* a-nceput „decaderea”…Shi, aiasta nu tre’ sa se uite. Ma „dau” , ashadar, cu „magistrul” p-acilea…
Dar hei, fiecare cu parerea lui, &-ashadar toate cele bune,
Nea Marin
d-na musat , bine ca nu propuneti ridicarea unei statui d-lui marga!nu neg incercarile dinsului in perioada amintita dar nici pe departe nu a fost vorba de reforma autentica , sistematica si sistemica a unui om de altfel remarcabil dar inabil politic . domeniul dinsului , filozofia educatiei , e un domeniu relativ la moda si putini sunt in lume care se ocupa cu el . si mai putini il inteleg . in israel , unde traiesc este un singur specialist redutabil in acest domeniu .din pacate contributiile dinsului in domeniu palesc in fata unui comportament aproape dictatorial pe care l-a avut in incercarile domniei sale de a pastra controlul universitatii din cluj , nemaivorbind de aparitiile la antene care-l descalifica etic si pentru care a fost rasplatit cu prisosinta . asocierea cu aceste ” oficine” aproape fasciste descalifica orice om , ori cate bune intentii ar avea! iar a aminti de palidele contributii ale d-lui marga la reforma invatamintului fara nici un cuvant despre eforturile si recomandarile comisiei miclea e pur si simplu rea vointa ! habar nu am de unde va vin , d-na musat , aceste resentimente pentru basescu!! va citesc si va admir de foarte multa vreme insa atunci cand scrieti despre politica sunt descumpanit .
Lume buna, am avut impresia ca a copiat cineva din „lucrarea mea de control”, la un moment dat, ca-s aici multe imbinari de cuvinte pe care si eu le-am utilizat ca sa-mi exprim elegant supararea in ultima vreme. Dar as mai spune ceva. Ati observat ca in ultima vreme foaia are doar o pagina? ei, asta nu pot eu sa pricep, nici in ruptul capului; faptul ca m-am ales cu o trauma dupa iesirea din 89 l-am constientizat abia in ultimii doi, trei ani, cand am vazut cum cresc bibliorafturile pe masa din cancelarie; cu cat mai grele, cu atat mai bine; a stiut cineva „de sus”(ca tot asa ne-am obisnuit sa zicem) ca in octombrie abia mai aveai bani sa te duci la scoala sau ca nu ne puteam permite sa rupem cinspe lei din ce mai aveam, ca sa cumparam haartie pentru ceea ce aaveam de scris pentru serviciu? Intr-o zi, intr-o recreatie, mi-am dat seama cum creste in mine furia vazand cum se cosmetizeaza tot felul de inscrisuri de tipul raportarilor fictive. Macar aia care au inventat situatiile astea le scriau pe hartie matase, or noi scriem orice pe ditamai coala A4 care se foloste la copiaatoare. Anii in caare am stat in frig, pe intuneric, de nu aveam nici sapun, nici passta de dinti, nici vata, anii aceia in care sse facea economie pt orice, aaar fi trebuit sa fie anii nostri cei mai frumosi, dupa varsta pe care o aveam atunci. Problema este, presupun, ca in ziua de azi au incceput sa-si intre in atributii tineri care nu au notiunea de raportare fictiva si nu-i deranjeaza cum ne-aar putea deranja pe noi, astilalti. Si uite cum poate lua nastere falsul conflict intre generatii. Nu-i vorba, ca si in generatia mea sunt destui care iau pozitie de drepti cu orice pret, la toate ineptiile, fara discernamant, si – ca naiba – parca au luat si mai si pozitie de drepti dupa ce s-au taiat salariile si corvezile de serviciu s-au inmultit, Cred ca avem nevoie nu atat de un psiholog care sa stea de vorba cu noi, cat de un adevarat sociolog. Numai ca – ce te faci – ca scoala noasstra de sociologie abia isi revine dupa „bombardamentul” din comunism.
Iată o analiza obiectiva a involuției sistemului educațional, ajuns ținta unei adevărate bătăi de joc a sistemului politic românesc de toate culorile.
Am o singură nedumerire. Cum poate fi perceput în continuare Andrei Marga drept unicul reformator al sistemului educațional, atâta timp cât este artizanul celei mai grave erori de politică educațională pe termen lung și anume FINANȚAREA PE STUDENT ECHIVALENT ??? Această uriașă greșeală, de la care a pornit degradarea pronunțată standardelor educaționale din universități, este în continuare tratată cu foarte mare ușurință nu numai de către jurnaliști, ci și de foarte mulți oameni de cultură. România este singura țară europeană care aplică acest sistem de finanțare, tocmai pentru a masca lipsa acută a banilor din sistem și de aceea toate partidele politice au continuat cu mare bucurie „opera” de o nemărginită valoare a Genialului Strateg de la Cluj !
Legat însă de banii Băncii Mondiale, e adevărat că domnul Marga are un mare merit și anume acela de a dirija nu mai puțin de 25 % din totalul fondurilor către Cluj, productivitatea științifică a Clujului fiind de doar 12 % la nivel național (prin anii 2000). Pentru curiozitatea cititorilor, la Iași au ajuns doar 3 % din fonduri, iar la Timișoara mai puțin de 1 %. Iașiul a dat însă în aceeași perioadă o productivitate științifică de 18 %, iar Timișoara de 6 %. Asta zic și eu reformă ! Mai consultați clasamentele făcute chiar de clujenii de la AdAstra înainte de a-l ridica în slăvi pe unul sau pe altul dintre politicienii zilei !