Fără epic (II)
Claudiu TURCUŞ - Estetica lui Norman Manea
Dacă proza lui Norman Manea renunţă voit la cursorul şi la vectorul epic, codificînd disfuncţia socială şi patologiile totalitare inclusiv prin pulverizarea secvenţelor a căror unitate se „înmoaie“ ori dispare, biografia scriitorului este cu adevărat epică. În sensul pe care îl dau adolescenţii de azi, îndatoraţi influenţei americane, unui film de acţiune trepidantă, cu o montare impresionantă şi un buget pe măsură. Ceea ce i s-a întîmplat lui Manea în ultimii douăzeci şi cinci de ani (dintre care numai trei de socialism real pe cale de a colapsa) intră în această categorie – şi poate fi recuperat din remarcabila monografie a lui Claudiu Turcuş. Faţă de alte întreprinderi similare, Estetica lui Norman Manea marchează o diferenţă prin includerea, în discuţia asupra unui caz scriitoricesc, a acestui deja consistent interval postrevoluţionar, studiat de alţi cercetători mai degrabă sub raportul receptării operelor publicate în regimul trecut. De data aceasta, analiza se face şi pe cărţi apărute după 1990; dar chiar mai important, în discuţia de faţă, este că documentarea acoperă şi produse culturale ale libertăţii de opinie şi expresie, nu doar pe cele, cu care ne-am obişnuit, din timpul socialismului real. Sigur că tînărul istoric literar are atuul vîrstei sale, precum şi […]
S-ar mai putea continua: „Si fără mister!” – deoarece sperantza de a „decrosha” in final un premiu Nobel pentru literatura romană insetată de recunoastere si de patrundere pe piatza internatională a cărtii este sursa mai mult decat evidentă a intregii campanii de promovare a lui Norman Manea.
Intrebarea care se pune este dacă miza aceasta mai mult sau mai putzin conjuncturală merita intregul efort de pactizare cu corectitudinea politică (in ultimă instantză cu politica pur si simplu), de fortzare a adevărului si inventare a unor criterii ad hoc de interpretare si omologare a valorilor.
Eu unul v-am explicat cat am putut de serios ca din discutia asta (indiferent de ironiile de care va vad atat de multumita) chiar m-am ales cu o mica ‘satisfactie impersonala’, in sensul ca am inteles ce anume se ascundea in spatele calmului olimpian si al moderatiei usor „old fashioned” al postarilor dvs. anterioare.
De ce nu ma credeti pe cuvant?
PS Sigur ca traduse in franceza foarte multe lucruri mai mult sau mai putzin nefamiliare devin (moteurs de recherche aidant) dintr-o data prietenoase si aproape banale in accesibilitatea lor. Iata, apropo de „ver de terre”, va mai ofer un prilej de „successfull searching”:
Wenn ich zu meinem Zweck gelange,
Erlaubt Ihr mir Triumph aus voller Brust.
Staub soll er fressen, und mit Lust,
Wie meine Muhme, die berühmte Schlange.
Felicitări, domnule Moroianu! Bine că până la urmă v-ați ”iluminat”. Cred că sunteți, trebuie să fiți!, mult mai liniștit acum, fiindcă, nu-i așa, numai „responsabila cu pionierii” sau un „comisar ideologic” își putea permite să vă ironizeze și numai niște tineri comso-nu-știu-ce-la-șezătoare-literară puteau avea alte opinii decât Distinsoșenia Voastră.
Pentru comparațiile îndelung muncite și originale pe care le faceți, în context, prea mare efortul…Chiar era nevoie să vă opintiți și să citați (în original!) din autorul celebrului strigăt: ”Lumină! Mai multă lumină!”?
Când „adevărul” îl lovește pe om în moalele capului(ce frumos sună în limba română, ”moalele capului”), nu mai e nimic de adăugat. Sau poate doar…superba ironie a neamțului pe care, ironică, eu îl prefer tradus în franceză.
”Il n’y a d’espérance que pour l’être borné. Jamais elle n’abandonne entièrement cet esprit étroit, qui s’attache aux petites choses; d’une main avide il ne cesse de creuser le sol, pour y chercher des trésors: et s’il vient à trouver un ver de terre, il est satisfait”.
Stimata doamna,
Nu era vorba de nicio trauma, ci doar de un mod metaforic de a va descrie cum se vede din exterior rolul de comisar ideologic pe care cu atata gratie vi-l asumati. Oricum, as putea spune ca m-a distrat sa inteleg mai bine resorturile din umbra ale interventiilor dvs mai vechi, atat de obscure si putzin transpaente in preferintza lor pentru „vorba veche si-nteleapta”. Acum am inteles despre ce era vorba: „Das also war des Pudels Kern!”
Promit sa va citesc in continuare, cu interesul pe care experientza dobandita il comporta.
PS Din lipsa de timp, n-am putut consulta decat unul din cele doua linkuri pe care mi le-ati indicat. Am vazut si ascultat deci doi tineri cu aer de comsomolisti harnici (probabil librari parizieni) care sub indrumarea unei instructoare ceva mai mature isi recitau pe un ton incolor impresii si considerente incalcite despre o carte descriind experientza de exilat voluntar in America a lui Norman Manea.
Asemanarea cu atmosfera sezatoarelor noastre culturalede odinioara era frapanta. Din pacate nu puteam urmari fizionomiile niciunui cititor captivat de cenusiul kafkian al scenelor evocate (tot din pacate, Borges stralucea prin absentza), dar, cu suficienta mediatizare, ecoul lor in orasul Lumina presupun ca ar fi putut fi unul cu totul iesit din comun.
Domnule Moroianu,
Înțeleg abia acum că atenția pe care o acord comentariilor dvs. vă stânjenește serios.
Chiar dacă reușesc cu blândele mele ironii să vă întorc înapoi în anii în care v-ați format, de-o anumită manieră deformatoare, firește, nu sunt responsabilă de spaimele și traumele care v-au mângâiat cu dinții lor de fier copilăria și adolescența. Nu aveam cum să vă fiu profesoară. Schimbarea comandantei dvs. de detașament în capitalistă de piață m-a prins sub formă de studentă, mult prea rebelă și non-conformistă pentru gustul majorității profesorilor mei, care, culmea!, n-au reușit nici să mă influențeze, nici să mă sperie cu privirile lor de gheață.
La întrebarea dvs. despre receptarea lui Norman Manea în Franța, pentru o primă și rapidă exemplificare, vă pot trimite aceste două link-uri:
http://www.youtube.com/watch?v=MHgrHQriixo
http://www.youtube.com/watch?v=7pS2FR32168&feature=relmfu
Nu e făcută nici o conexiune dintre Kafka și Borges. Conexiunile le faceți dvs. . Majoritatea greșit.
Greu, greu… cu copilăria lor cu tot!
În gust-izul unor vremuri apuse DAR care se continuă frumos şi azi
Adeseori m-am întreb cum pot unii să interpreteze o carte dacă sînt capabili să deformeze realitatea prin analize demagocice, sterile, doctrinare, jonglînd cu tot felul de clişee subtil dezgustătoare, fade, incoerente, alături de adevărul care doare mai tare decît ne-am fi dorit vreodată şi ocolind în modul cel mai ofensator posibile detalii esenţiale ale istoriei, ignorînd personalităţi româneşti de o valoare incontestabilă şi multe altele şi nu doar atît.
În acelaşi timp am rămas surprins şi mirat în continuare de argumentele “nod în papură”, şi “arătarea cu degetul” moralizatoare de tip Tovărăşesc, bunele intenţii ale galeriei privind golurile fără sare şi piper ale meciurilor literaro-teoretic-istorice fabulatorii şi nu în cele din urmă, judecăţile de valoare şi atacurile la persoană ca argument “interesant”, de gazetă de perete, sau alte nuanţe vag lugubre amintind zgomotos şi fără gust, vremuri trecute de tristă faimă şi pline de izuri încrîncenate.
CÎINELE CARE LATRĂ NU MUŞCĂ Clasicii nu riscă mai nimic, într-o lume cu gusturi dicutabile mai “non disputandum” ca niciodată şi-n care interpretările de tot felul se pot face în toate sensurile pe nepusă masă ca haplea şi înghiţînd dintr-o dată şi iute, uituci, bucăţi imense de sensuri şi adevăruri.
Restul nici nu mai contează ! Dar ce a contat vreodată cine eşti şi cum te cheamă cu adevărat ?
Azi, DA ! stîrnesc interes şi implicit numai aşa poţi face obiecţii şi avea păreri diferite.
Pe dosar trebuie scris cu majuscule, numele şi prenumele, citeţ şi cu cerneală roşie
ALTFEL NU ! Altfel, marş la coteţ, cîine rău !
care cred io ca-i un baiet *tanar*, io-i replic cam asha:
1) nu ma jeneaza chiar diloc acuza de-a fi un amarat da \”nick\” – de faptu\’, adicatelea, ca ma semnez \”Nea Marin\”.
Shi asta pentru ca m-am *recomandat de la inceput*, cum o fac *intotdeauna* cand intru p-un \”site\”. Sunt \”curat\”, adicatelea, autorule.
2) Ma-ntristeaza intrucatva (mda, sper s-ajunga acest mesaj, ca *multe* nu au ajuns, ca mde, e la latitudinea, cred eu, a *autorului*, ca s-o accepte, din cate mi-am dat sama, sa mi-o spuna *invers* v-un \”admin\”) sa accepte au ba. V-o scriu p-a dreapta: mie *mi se iau caii da la bicicleta* daca mi se respinge!
Cam \”nashpa\”, n-asha? Ca *tot era vorba de \”putere\”* intr-un mesaj de mai sus…
Nu, nu e vorba de putere. E vorba de *curajul autorului* de-a \”replica\” alor mai \”fierbintzi\” probleme. Precum alea cu \”chatarsisu\’ \”, care nu a aparut inca – &, am trimes-o.
Daca &cand autorii (in era *asta*, a *liberei comunicari pa sarma*), daca &cand autorii *nu se obosesc de-a raspunde* (ca, mde, e mai greu), dar, *nu par obositzi defel* in a \”da\”, mai \”oblic\”, mai \”asha\”, in aia care-i *chiar critica oleaca* – hai sa revin oleaca, sa va re-improspatez mintzile: daca *asha* vad ei, autorii chiar feed-backu\’ (scuze pentru acest barbarizm), apai, ma scuzatz\’: asha va hi viitoriu\’ publicatziei.
Ca, pa frontispiciu\’ chiar vaz (mda, *io*!) chiar scris: ceva di jenu\’ ca :\”noi incurajam critica\”.
Au, *ma inshel*? Sa-mi spuie *autoru\’*! Ca, in revista *asta* chiar scrie ( culmea! – e chiar \”critic\”, dom\’le!)
Un drag baiet, un batran lup da mare, pre numele lui S. Foartza ( &chiar *altzii*, mai muuultzi altzii), au *shtiut* cum sa ma \”ieie\”.
Vezibine: ai de shtiu, shtiu, ai de nu, ba! V-o scriu, pa asta numa\’ pentru oleaca da *dumerire*: ca , vezibine, *nici pa mine nu ma da p-afara modestia da pan\’ casa…*
Numa\’ fain, autorului, de la Marian Deaconescu, pen\’ ca sa fie &el linishtit…
Shi, ramane cum ne-am intzeles, n-asha?
Toate cele bune,
Nea Marin
Doamnă Văran,
Conexiunea dintre Kafka si Borges (fie si numai pentru a le gasi un numitor comun in opera lui Norman Manea) mi se pare absolut surprinzatoare. Oare cine sunt „specialistii francezi ai lecturii” care vehiculeaza aceasta indrazneatza metafora?
Faptul ca urmariti receptarea internationala a operei in chestiune spune multe despre gusturile clasice care va anima. Din pacate, atentia pe care o acordati comentariilor mele pe aceasta tema imi evoca unele amintiri neplacute, legate de privirea de gheatză a unei profesoare care, cu foarte multi ani in urma, se ocupa de organizatia de pionieri a clasei. (Nici nu-ndrăznesc sa ma gandesc la momentele in care incepuse sa-si puna serios intrebarea daca suntem sau nu „de aceeasi parte a baricadei”…)
s-o *bine* shtitzi, ironizarea Dvs. – mda, acuma c-atzi chiar declarat-o, o intzeleg pana la urma & eu! – domnishoara/doamna Varan (scuze, nu am diacritice)!
Uite, pe mine ma *chiar intereseaza* parerea Dvs. – sper sa n-avem nici un fel de discutziune pe-acilea. Shi, de fapt, chiar *ashteptam* nishte replici *dashtepte*. Numa’ ca *nu s-a intamplat*…
De ce? Hai sa va explic: io va „puneam”, *voua* (sa zicem, criticilor), o *problema* anume. Anume ca daca n-ar fi mai bine sa „prizam” Arta mai „a la legere”? Mai potrivit (shi, far’ d-atata-ncrancenare de zelot) cu *chiar* , cu *chiar* „scopu” chiar Artei (mde, i se spune chatarsis)?
Shi, care tzine de *chiar*, de chiar „priza” chiar *proprie*?
Hm… Io consider ca suntem *chiar chit*, cum se zice pe la Bucale. Va luai io pan’ „balon”? Desigur. ma luaratz’ voi pa mine? Ditto (idem). Da’ chiar: putem avea *noi* – mda, de-acuma-ncolo – v-o chiar *discutzie*, mai serioasa, „purtand” p-aceasta tema? Desigur, numa’ daca putetz’ chiar ‘tzelege ceea ce scriu, cu orthografia mea da balta?
Ca daca *da*, vom putea chiar (o cred eu) „pune” o anume „punte” intre *noi* – mda, din domenii atat de diferite, cu „culturi” atat de diferite, o punte intre „noi ” & „voi”. Ca, ma scuzatz’: *chiar* c-avem nevoie…
Cu drag, tuturor,
Nea Marin
Domnule Moroianu,
Sunt perfect naivă.
Credeam că vă interesează părerea mea despre comentariile DVS. mai mult decât cea despre cronica la cartea lui Claudiu Turcuș, căreia nu am ce să-i reproșez sau să-i adaug(cronicii, desigur, nu cărții). Mă interesează în primul rând ”subiectul” tomului despre care se scrie aici, cu atât mai mult cu cât urmăresc receptarea scriitorului Norman Manea și în Franța, unde foarte adesea proza sa este comparată de către specialiști ai lecturii cu cea a lui Kafka sau Borges. Poate vreți DVS. să comentați aceste aprecieri critice internaționale. V-aș citi cu interes.
Mă bucur însă că nu v-a fost greu să sesizați că vă ironizez colateral (și la grămadă!) și păstrez vie speranța că nu o să-mi mai dați ocazia s-o fac, așa cum s-a mai întâmplat în ultima vreme.
Natural, prin gustul nostru hotărât clasic, ar trebui să fim de aceeași parte a „baricadei”. Poate chiar suntem, nu însă și dacă s-ar înțelege că trebuie să fac eforturi să impun cuiva aceste gusturi ale mele. Sunt capabilă și gata oricând să mi le susțin și argumentez, dar nu și să îi oblig pe alții să le adopte.
@ Mihnea Moroianu, Sanda Văran: Mă bucură că textele mele critice stîrnesc interesul unor cititori care semnează cu numele lor; şi care îmi pot face obiecţii. Apreciez civilitatea dlui Moroianu – şi cînd sîntem, şi cînd nu sîntem de acord. Toate bune.
De ce, stimată doamnă, vă pierdeti vremea cu comentarea comentariilor, in loc să vă expuneti PROPRIA părere despre cronica atat de densă la un si mai dens opus hermeneutic?
Nu vi se pare un subiect asupra căruia ar merita să vă spuneti părerea, uitand de ironii colaterale?
Vai, vai, vai…ce ”cititori răi” avem aici!
În loc să citiți cu atenție și să comentați cronica foarte densă la cartea lui Claudiu Turcuș, vă răsfățați cu tot felul de provocări ieftine, la care, evident, nu vă mai răspunde nimeni.
Chiar dacă intenționați să spuneți și lucruri valabile, de un oarecare interes, uitați total că, dacă vreți să convingeți, nu trebuie să vă aplecați prea mult ”în afară”, ci, din contră, să vă străduiți să țineți dreaptă bărcuța comunicării interactive dintre autor și criticii săi.
Și, din păcate, reușiți să plictisiți îngrozitor ( prin formă și stil), dar e și asta o formă a puterii. Sau a Urâtului.
Şi iată uite cum chiar unii de la care nu te aştepţi se fac că nu pricep încă “furtunile” , cantitatea de cerneală de care ţin atenţi socoteală, diferenţa între
“plăcut”,“plăcere” şi “gust”, geografie, istorie, literatură, cărţi şi critica de specialitate, uitare, memorie şi amestecături de genul “life is life in a wild world”.
Poate ar fi bine să RECONSTITUIM un pic mai atenţi trecutul pentru a nu trece chiar goi şi goliţi de esenţe într-o lume care chiar moare de o foame spirituală mult mai atroce şi periculoasă decît orice altă foame, oricît ar părea unora hodoronc tronc apropierea cu estetica Toporului şi Lumina Aerul şi Libertatea într-un cîmp imens de Rapiţă. Şi asta aviz celor care nici nu-şi dau seama că nu mai au coadă deloc de o groază de vreme.
Cît despre Bunul Simţ poate altă dată.
io mi-s mai din „topor”, ca sa scriem chiar asha, chiar *cred* in *interiorizarea* receptarii operei de arta (fie ea pictura, fotografie, proza au pictura etc. etc.)
Shi-o spui p-a *mea* p-acilea: ca nu-mi place H. Mueller, ca nu-mi place N. Manea & nici P. Goma. Indiferent de catzi „zurgalai” (de tot felu’) li s-atarna de gat, de unii, au di altzii. Ca, *v-am zis* ca mi-s mai din „topor”, n-asha?
Shi, ashadar, io, un baiet mai din topor, nu prea-ntzeleg de ce anume curge *chiar atata cerneala*? Poate pentru c-un critic da-ntraltu’? Ca, vezibine, pa mine *nu ma duce mai mult mintea*…
Ca de obicei, furtunile din paharile cu apa…Cand lumea (mda, aia *ne-shtiuta*) chiar *moare de foame*…
Hi, hi, uite, io va declar: ca mie-mi chiar place „Reconstituirea”, na! De H. P. Punetzi-mi sarea pa coada. Ach! Cat de *muuulta nevoie* am avea de-o critica mai putzin ‘telectuala, oleaca mai ” ‘presionista”? Shi, asta pen’ a *nu mai ajunge*, cand cetim o *carte*, la nazishti la evrei, la natzionalishti , la rushi, la camashile verzi etc. etc.?
Nu ne mai putem noi bucura ca cetim ceva ce ne place? Ne-ntristeaza ca *nu place* altora? Au *invers*? Scrim, *fluvii* pa tema *asta*? „Get a life”, bre! Cum zace americanu’ – de data asta – cu bun simtz…
Cele bune, tuturor, sa shtitzi &-o vara faina,
Nea Marin
PENTRU CĂ FĂRĂ PIC DE PAUL GOMA NU VOM ŞTI NICIODATĂ CU ADEVĂRAT CINE SÎNTEM.
În primul rînd pentru că el (a existat), EXISTĂ (va exista ) dar în România se ştie mult prea puţin, aproape nimic, în loc să se ştie totul.
DE CE nu se ştie ?
Pentru că ”cenzorul-dirijor” NU a dispărut deloc, NU ! s-a transformat doar ascunzîndu-se şi mai subtil în „democraţia noastră originală”
Pentru că marea, media şi mica intelectualitate NU VREA. Pentru că deşi a existat „decembrie 1989”, s-au schimbat multe chestii, dar nu şi cele Esenţiale. Pentru că aşa zisa clasă politică este o emanaţie de FîSîNî fost PeCeRe, pentru că democraţia românească este mai mult decît originală, este pur şi simplu Total Originară din Comunismul Criminal Totalitar ( scuzaţi pleonasmele ) şi continuă cu brio şi talent să domine fiind mai mult decît ORBITOR, un drog etern.
Pentru că PAUL GOMA este printre foarte puţinii INTRANSIGENTI cu comunismul, cu pactul cu diavolul sau alte forme de toleranţă, cît de mică, subtilă sau nesemnificativă cu crima, criminalii şi asasinii.
Pentru că democraţia românească nu-i permite să se exprime şi să existe româneşte.
Pentru că fără trecut, istorie şi MEMORIE nimic nu poate FI cu ADEVĂRAT.
Pentru că PAUL GOMA scriitor şi uriaş disident şi-a sacrificat Viaţa şi Opera în lupta absolută contra Miciunii Criminale Comuniste care continuă şi astăzi, din plin, prin tot felul de tertipuri, divagaţii, subtilităţi, amalgamuri, omisiuni Permanente, eludînd ştiinţifico-realist-materialist artistic, stilistic, elitist şi literat, tocmai Adevărurile Esenţiale.
Recuperările programat-urmărit-efectuate cu Herta Mûller ( devenită brusc celebră scriitoare româncă, odată cu premiul Nobel) Norman Manea ( scriitor român în exil, care NU DOREŞTE o reîntoarcere în România, DE CE ? devenit încetul cu încetul şi el celebru ) sînt EXACT aceleaşi Metode de Propagandă Comunistă, care încerca permanent recuperarea valorilor româneşti din EXIL (culmea absurdului, pînă şi Constantin Noica a încercat recuperarea lui Cioran în exilul lui ABSOLUT la Paris şi în limba franceză ?!?)
Pentru că unii încearcă şi azi cu aceleaşi şi mai subtile metode, dar rămase totuşi prea neaoşe, acelaşi TIP de CAPCANE INTELECTUALE ale Istoriei.
Şi pentru că FĂRĂ PAUL GOMA nu se va putea produce acea REVOLUŢIE atît de dorită , în ciuda celei atît de dragă şi iubit slăvita Revoluţie din decembrie ’89, care nu a fost decît o Lovitură de Teatru, plănuită, pusă-n scenă şi dusă cu grijă pînă şi astăzi cu talent şi geniu autohton la un stadiu pe zi ce trece mai ORBITOR chiar decît cunosctul roman al unui alt celebru scriitor intelectual autentic român, care n-a plecat din patria noastră.
Pentru că Avem Nevoie, chiar dacă nimeni nu doreşte să recunoască, mai mult ca niciodată, de PAUL GOMA.
Pentru că fără el nu vom pricepe mai nimic.
Tocmai de-aceea : PAUL GOMA !
In continuare, aceeasi metoda a exprimărilor „diplomatice”, a aluziilor „neintelese, pline de-ntelesuri”… si a eludării curiozitătii cititorilor doritori sa afle mai mult decat le-ar fi necesar.
Rimand destul de bine cu remarcabilul citat legat de „Primejdia fascistă”, pe care-o simtim cu totii atat de prezentă si de actuală…
Suntem, cum s-ar spune, in plină bătălie ideologico-mediatică, menită să deschidă noi si nebănuite orizonturi estetice, istorice, spirituale… si să le aprofundeze pe cele vechi!
DAR UNDE ESTE PAUL GOMA ?!?
Domnul Daniel Cristea-Enache face Fenomenale ERORI, voit sau nu, ( să nu uităm, AZI, sîntem singuri responsabili de ceea ce afirmăm) Eroarea Fundamentală şi Foarte Gravă, înşirînd în paragraful al-III-lea ( ”Pentru această periodă …….dispariţia cenzorului-dirijor”) înfiorătoare NEADEVĂRURI. sau doar subtile banalităţi, banalizînd PUR ŞI SIMPLU fosta Teroare Comunistă şi Actuala Subtilă MANIPULARE CONTINUAT-CONTINUARE a Comunismului cu ochi dragi de dragul frumosului ( „ à la chinoise”) cu faţă uman-capitalistă.
Este ca şi cînd „după decembrie 1989” un HANDICAPAT MORT s-ar mai putea exprima BRUSC, Normal, Firesc, fără SPAIME, şi LIBER.
Domnul D.C.E. ne ia drept …………precum atunci,……. uşor de „păcălit”.
Trăind cu nasul în „DETALII” nu mai putînd judeca unde se află „Punctul de FUGĂ” a perspectivei, Denaturează ASTFEL într-un mod SCANDALOS sensul Adevărului ( deja complicat şi Fragil Aspru).
Dintre Disidenţii pe care i-a enumerat, a Distorsionat Adevărul : SINGURUL care azi este NE-Ştiut, uitat, ”scuipat”, ”hulit”, Evitat şi NE-reCunoscut, este PAUL GOMA, deşi este pomenit pe ici şi pe colo permanent.
Plecînd de la simple schimonoseli ale adevărurilor domnul Daniel Cristea-Enache întinde nostim trist revoltător fireştile CAPCANE ale ISTORIEI, atît de la modă şi teribil apreciate în pătura intelectualilor de vîrf, a elitei speciale, a grupurilor care au grijă.
Cultura românească de azi , atît de şubredă din rărunchi pînă în vîrful unghiilor cerebrale, este TOTAL INCAPABILĂ să recupereze Adevăratele Valori în Totalitate.
Există Valori Româneşti, care s-au JERTFIT pentru Libertate şi Adevăr care sînt în mod Sistematic Ideologic Doctrinar Programatic, OCOLITE cu desăvîrşire, deşi abia pomenit pe ici şi pe colo, pentru a creea FALS Senzaţia unui adevăr banal..
Domnul Daniel Cristea-Enache joacă aici acest joc. PĂCAT !
Bălmăjirea şi amalgamul este ”arta” noilor manipulatori de capcane în pădurea DISTRUS-SEACĂ a Culturii Româneşti.
Atîta vreme cît PAUL GOMA nu va Reveni şi nu îşi va regăsi locul în cultura, literatura şi societatea românească, ca unul dintre personajele Emblematice Formidabile ale României, pentru lupta împotriva comunismului şi post comunismului (1944-1945-2012) NIMIC de bun simţ nu se va putea întîmpla în România, oricît de exagerată ar putea părea această afirmaţie.
Este Lamentabil, că un intelectual de talia lui Daniel Cristea Enache, nu este singurul, se face că nu vede Continuarea Fatal ATROCE a comunismului în România, cu toate implicaţiile atît de GRAVE şi, Absolut aceleaşi pîrghii de pîna la 1989, acceptînd-cauţionînd MINCIUNA.
De altfel Norman Manea a fost recuperat sau „recuperat” cu CHIU CU VAI, ca şi Herta Müller numai pentru că între timp au devenit cunoscuţi şi Celebri, în Lume, au devenit un „BRAND” necesar „unora”, rămînînd în continuare pentru X,Y,Z personaje teribil de incomode. Ce să mai vorbim de Dorin Tudoran, dar mite de PAUL GOMA.
Nu oricine are forţa unui Paul Goma, Vasile Paraschiv şi încă a altor cîţiva, nu chiar puţini, DAR total uitaţi şi îngropaţi-haliţi-prinşi în Capcanele Istoriei întinse cu dibăcie şi grijă tovărăşească de către tovarăşii noştri, prezenţi peste tot, printre noi, ÎN NOI, vii.
UNDE ESTE PAUL GOMA ?!!!!? domnule Daniel Cristea-Enache ??????????????