În epura secolului al XIX-lea (II)

Scurta istorie… a lui Mihai Zamfir poate fi privită ca un best off stilistico-estetic al literaturii/scriitorilor români din secolul al XIX-lea, dar şi ca un manual de lux, în care fiecare capitol „monografic“ vădeşte plăcerea de a sintetiza personalitatea scriitorului „monografiat“ prin ti­tluri sentenţioase, expresive. Costache Conachi, care deschide seria, devine (nu fără sugestii psihanalitice…) Părintele găsit al poezie româneşti, Cârlova – Primul erou romantic, Grigore Alexandrescu – La Fontaine al nostru (mai departe, Caragiale e, fireşte, Molière al nostru), Anton Pann – Paşoptismul liniştit, Filimon – Un Balzac rătăcit prin Bucureşti, Ion Ghica – Prinţ şi inginer, Nicolae Bălcescu – Călugăr şi soldat, I. Codru-Drăguşanu –Un Rastignac de Făgăraş, Eminescu – „Icoana“ romantică, Maiorescu – Marele pontif, Gherea – Marxistul domesticit ş.a.m.d. În destule privinţe, purismul autorului îl depăşeşte chiar pe acela al lui N. Manolescu – spre exemplu, cînd ignoră deliberat publicistica eminesciană şi figura lui N. Iorga (păstrat ca memorialist pentru interbelic?). Poate că Însemnarea călătoriei… lui Dinicu Golescu nu e o capodoperă artistică, dar e o carte esenţială pentru secolul al XIX-lea românesc. Ştiu, Mihai Zamfir poate răspunde că e o carte esenţială pentru istoria, nu pentru literatura noastră, preferîndu-i excelenţaPeregrinului transilvan (care însă, cum spuneam, […]