Columbia 2012: Patimile lui Hristos şi graşii lui Botero
- 15-06-2012
- Nr. 628
-
George BANU
- ESEU
- 0 Comentarii
În ajunul plecării spre Bogota, luînd-o pe Pont des Arts, plin de lacăte, semne ale unei iubiri nepieritoare a cuplurilor care nu vor dura mai mult de-o zi, m-am oprit ca să îmbrăţişez cu privirea, sub un soare uimitor de liniştit, Notre Dame şi Grand Palais, pentru a mă îndrepta apoi spre acel templu al tradiţiei care este Academia Franceză, unde trebuia să fie primită o prietenă apropiată. A ţinut un discurs ironic şi a ştiut să salveze imaginea predecesorului său, autorul celebrei cărţi Regii blestemaţi, un personaj infatuat şi reacţionar. I s-a răspuns, iar Dominique Fernandez a îndrăznit să vorbească despre erorile lui Sartre – spusele lui i-au iritat nu pe puţini –, care a tămîiat URSS-ul şi Cuba! Să aud acele cuvinte acolo, fie şi cu o întîrziere de două decenii, m-a umplut de bucurie: o revanşă tîrzie, totuşi o revanşă. La ieşirea în curte, gărzile au ridicat săbiile, salutîndu-i pe academicienii îmbrăcaţi în verde, „înarmaţi“ şi ei cu săbii făcute artistic, personalizate. Sabia academicianului este o operă de artă personală, atent concepută şi confecţionată cu grijă, plătită de prieteni fideli, care cotizează pentru a-l putea astfel onora pe prietenul ales. Apoi, la cîţiva metri mai încolo, […]