Un boicot tactic
- 25-07-2012
- Nr. 634
-
Cristian PÎRVULESCU
- Actualitate
- 1 Comentarii
Boicotarea referendumului din 29 iulie de către Traian Băsescu şi PDL este o abordare tactică a scrutinului, astfel încît revocarea preşedintelui suspendat să nu se realizeze. Însă, dincolo de planul tactic, se întrevăd principalele axe strategice ale acestei decizii, previzibile, de altfel, încă din momentul contraatacului la blitzkrieg-ul parlamentar de la începutul lunii iulie: tema ilegitimităţii suspendării şi a organizării referendumului sau cea a fraudării scrutinului. Tactica externalizării presupusului atac împotriva statului de drept a urmărit, în ultimă instanță, să reducă marja de manevră a guvernului și să oblige USL să joace după reguli care să îl favorizeze pe Traian Băsescu. Externalizarea conflictului politic românesc şi presiunea externă pentru impunerea cvorumului de validare creaseră condiţii pentru invalidarea referendumului, dar mai era nevoie de o mică prestidigitaţie care să asigure o brumă de legitimitate eventualei reveniri a lui Traian Băsescu la Palatul Cotroceni în condiţiile unui vot majoritar împotriva sa. Iar „boicotul“ – prin asocierea forţată a celor ce nu vor participa cu partizanii lui Traian Băsescu – este menit să sugereze existenţa unei majorităţi „tăcute“ proprezidenţiale. Jocul de-a boicotul este, însă, riscant. Chiar şi în sensul său originar, termenul boicot trimite la refuzul asumat şi militant de a cumpăra produse […]
Cât rău a făcut Băsescu românilor pe care i-a invocat numai când a avut nevoie de votul lor? Acum, ce face ? Numai are nevoie de sprijinul lor ? Sau simte că românii s-au săturat de un ,,preşedinte jucător” pe spinarea lor?