Adventul în lumina Cîntării Cîntărilor
- 20-12-2012
- Nr. 655
-
Tereza-Brînduşa PALADE
- ESEU
- 3 Comentarii
Adventul, perioada care precede Naşterea Domnului, este un timp al aşteptării. Este aşteptarea spirituală a umanităţii care se încrede în bunătatea lui Dumnezeu şi în fidelitatea Lui faţă de promisiunea că îi va trimite un Răscumpărător care o va elibera de lanţul păcatului şi al morţii şi îi va regenera puterile naturale şi spirituale. Este aşteptarea tuturor celor care se roagă pentru această izbăvire a umanităţii, la fel cum este şi aşteptarea celor care nu ştiu să se roage şi a tuturor celor „cu inima zdrobită“ (Is 61,1; Lc 4,18). Este şi aşteptarea Mariei, Fecioara pregătită de Dumnezeu din veşnicia planului său providenţial pentru a da naştere Mîntuitorului lumii, oferindu-i o natură umană Celui care nu avea decît o natură divină. Simbolic, putem spune că Adventul este aşteptarea plină de speranţă a unei „cununii“ între natura divină a Fiului lui Dumnezeu şi natura umană a Mariei. Alegerea lui Dumnezeu de a o face pe Maria părtaşă la conceperea Fiului său exprimă, aşa cum au afirmat Părinţii Bisericii, voinţa Creatorului de a iniţia planul mîntuirii lumii cu ajutorul unei femei care, prin ascultarea ei, a învins neascultarea Evei. Această alegere reafirmă şi demnitatea egală a femeii în raport cu bărbatul […]
Va multumesc pentru transcrierea acestor frumoase versuri. Sunt, desigur, onorata.
Stimată Doamnă, petru că am „retocmit pre stihuri” Cântarea Cântărilor, cândva, îmi iau permisiunea să transcriu, în chip de omagiu adus Domniei Voastre, aceste versuri ale Mirelui divin:
[…] – Frumuseţii tale-i
aduc prinosul meu regal.
Finicu-şi află un egal
în boiul tău… Din bustul tău
cresc struguri; în arbustul tău
urca-mă-voi; de-ngustul tău
trunchi mă voi ţine; mustul tău
îl voi sorbi; robustul tău
sân îl voi bea; cu-augustul tău
olm să mă-mbăt; de gustul tău
să nu mă satur, – gust de miere
pe gură şi miros de mere
în nări… Ci ea mă-ndeamnă: „Cere
şi orice am va fi al tău!”
(Editura Art, 2008, p. 82)
Materialul pe care l-am citit imi ofera o noua sansa de a gandi si imi ofera o revelatie. Toata povestea asta legata de Maria si de intruparea unui suflet intelept care sa educe omenirea imi pare alcatuita abia dupa ce Omul a fost rastignit, pentru a indulci durerea sau pentru a spala pacatele pe care omenirea oricum le avea si le are prin insasi natura ei. E limpede ca omenirea nu a folosit sansa de a se educa prin filosofia crestina.Se tot inchina la nesfarsit in fata trupului rastignit care asteapta ca ea, omenirea, sa invete sa aleaga atunci cand are de facut o alegere. Am sentimentul ca undeva s-a produs o scurtcircuitare, intre Cristos si omenire. Nu cred ca spiritul acela care avea o legatura cu Cel de Sus ar fi avut atata vanitate. Am sentimentul ca sfarsitul acesta despre care se tot vorbeste si care – mai nou – ocupa si textele de reclama la produsele vandabile, este asteptarea pentru Inceputul unei alte lumi. Cred ca incepe un nou ciclu, asa cum sugereaza unele texte, sau o reasezare a credintelor si a mentalitatilor. Acesta este insa un proces lent, foarte lent, pentru ca trebuie sa treaca printr-un Adevar cu forta de a zgudui omenirea din temeliile vanitatii si incapatanarii ei de a crede ca e deasupra tuturor lucrurilor. Intoarcerea la smerenia lucrurilor simple este urmatoarea singura salvare. Din nefericire lucrurile simple au fost uitate. Si – vai mie – sar acum la o zi calduroasa de vara, in care ma aflam in treaba intr-o pravalie, unde au intrat la un moment dat cateva neveste de popi, ca sa-si cumpere printre ifose palariile cele mai potrivite cu are sa participe la nu stiu ce sfanta activitate unde nu se puteau prezenta cu capetele descoperite. O sa va las impresia ca nu are nicio legatura cu ce am scris mai sus. Nu ma supar. E interesant ce am citit, pentru ca mi-a dar prilejul sa mai gandesc, sa reflectez si sa ma intalnesc cu revelatia.