Mihail Sebastian între oglinzi ideologice

În momentul de față, la capătul a aproape 70 de ani de la moarte, Mihail Sebastian e de departe cel mai editat (respectiv, jucat), monografiat (Cornelia Ștefănescu, Mihail Sebastian, 1968, Dorina Grăsoiu, Mihail Sebastian sau ironia unui destin, 1986), „psihanalizat“ (Marta Petreu, Diavolul și ucenicul său. Nae Ionescu – Mihail Sebastian, 2009) etc. autor minor al interbelicului românesc. Exemplele pe care le-am dat sînt exclusiv cele care – fie pentru că au apărut înainte de prima editare în volum a Jurnalului (în 1996), fie pentru că se ocupă de perioada anterioară celei acoperite de notațiile zilnice (Marta Petreu, care se ocupă de activitatea publicistică a scriitorului între 1929 și 1933) – nu iau în considerație literatura intimă a lui Sebastian. În cartea lui de debut, subintitulată Mihail Sebastian: o monografie ideologică, Mihai Iovănel dă, tangențial, și răspunsul (cinic, s-ar spune) la această întrebare: dintre autorii mai mult sau mai puțin tineri, mai mult sau mai puțin medii spre minori ai perioadei, ba chiar și în raport cu nume mari ca G. Călinescu sau Camil Petrescu, Sebastian a avut cea mai convenabilă biobibliografie, într-o epocă marcată de excese cărora puțini le-au scăpat. Evreu fiind, n-a fost implicat în mișcarea legionară; moartea […]