Cum se iubeşte la marginea istoriei
Cătălin Dorian FLORESCU – Jacob se hotărăşte să iubească
- 08-02-2013
- Nr. 660
-
Alina PURCARU
- Literatură
- 6 Comentarii
Puţini scriitori se ocupă la noi de poveştile marginalilor. E ca şi cum autoritatea celui care scrie selectează cum-necum tot scenarii în care poziţia celui puternic are rolul principal. Cătălin Dorian Florescu face altfel. Majoritatea eroilor lui, pe care nu-i menajează deloc, sînt minoritari şi marginali din multe punctele de vedere. În Jacob se hotărăşte să iubească, Jacob, eroul central, e un marginal oricum ai lua-o: e fiul plăpînd şi neiubit al unui bărbat brutal şi lipsit de scrupule, tot Jakob (dar cu un k nemţesc în locul c-ului mai moale, franţuzesc, din prenumele băiatului), e un şvab care nu împărtăşeşte filonazismul generalizat al comunităţii în care trăieşte şi tot el va ajunge să fie prigonit şi de comunişti. Are mai degrabă un profil meditativ, diferit de modelul cazon predat băieţilor de condiţia lui, e privat şi de dragostea mamei, şi de cea a iubitei, o victimă la rîndul ei, şi lista se prelungeşte cu fiecare episod al biografiei tînărului Jacob Obertin. Cine e Jacob şi ce ar fi atît de interesant în faptul că se hotărăşte să iubească sînt principalele întrebări provocate de titlu, şi ele funcţionează ca axe principale pe care se articulează materialul epic destul de […]
Romanele lui Florescu au o calitate rezervată unei categorii selecte a literaturii: trezesc pasiunea pentru frumos, pentru poveste, pentru sâmburele realității îmbrăcat în ficțiune. Se impune însă o precizare pentru cei ce fac confuzie între realitate și ficțiune: singurul adevăr care contează în literatură este cel al autenticității artei transmise. Și în această accepție, romanele floresciene sunt pe deplin autentice prin viața creată în paginile lor, prin narațiunea densă, cadențată într-un ritm care te acaparează din primele pagini (și ultimul roman, Iacob se hotărăște să iubească nu face excepție), prin puterea de a vorbi despre adevărurile fundamentale ale vieții într-un mod care nu anulează simplitatea.
Celor interesați în speță de faptul istoric, de realitate deci, le recomand lectura tratatelor de istorie. Pentru că romanul, prin definiție, vizează ficțiunea.
Rareori se scriu opere literare din care să transpară dragostea de semeni, așa cum am întâlnit-o în ultimul roman al lui Cătălin Dorian Florescu. E păcat că unii cititori uită, atunci când deschid o carte, pe care scrie „roman”, că fac de fapt un pact cu ficțiunea. Dacă citești un roman ești conștient că nu ai de-a face cu un tratat de istorie. În aceași măsură cred că anumiți termeni precum „istorie” ori „germanofili” ar trebui folosiți cu mai mult discernământ atunci când vorbim de acest text ficțional, care, să fim sinceri, are ca punct central nu istoria unei etnii, ci destinul excepțional al unui individ supraviețuitor. Jacob iubește viața și alături de el, prin această atitudine molipsitoare de învingător, comunitatea are șansa de a se salva. Așa am văzut eu construcția romanului.
Am citit acest roman cu mari așteptări de la scriitor, tocmai pentru că este atât de apreciat în spațiul german, dar așteptările mele au fost cu mult depășite. Am rămas cu sămânța atitudinii de dăruire dezinteresată în suflet, iar cartea m-a preocupat intelectual și moral încă mult timp după ce am terminat lectura.
Pentru cei pasionați de isotrie recomand călduros lectura ultimei cărți a profesorului Lucian Boia („Germanofilii. Elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial”), care propune perspective critice interesante și documentate științific, așa cum se așteaptă de la un tratat de istorie.
Lui Cătălin îi doresc sincer un „La mai multe romane!”, pentru că are o voce inconfundabilă și care, spre bucuria mea, se aude peste tot în Europa.
Iată că poţi să lecturezi o carte, ba chiar o operă a unui scriitor, în viteză şi schematic. Şi poate să-ţi iasă ori nu. De regulă, nu. Opinia lui William Totok face parte din… democraţia receptării. Domnia sa aşa a văzut cartea/cărţile lui Florescu. Doar că majoritatea receptorilor spune altceva. Majoritatea însemnând cititorii, critica literară, editurile care i-au publicat în multe limbi romanele, juriile care i-au acordat premii literare. Jacob se hotărăşte să iubească a câştigat cel mai prestigios premiu care se acordă în Elveţia: Cartea anului. Iar decidenţii culturali ai oraşului Zurich l-au premiat şi ei pe Florescu pentru romanul Jacob… Iar cartea a apărut în olandeză şi a fost bine primită. A apărut, recent, în suedeză, iar presa de acolo a scris deja la superlativ despre ea, deşi nu a trecut mai mult de o săptămână de la intrarea ei în librării. Va apărea, nu peste mult timp, la o importantă editură din Franţa. E puţin?
Ei bine, presa de limbă germană a scris cu vârf şi îndesat despre acest important romancier de origine română care este Cătălin Dorian Florescu. Publicaţiile importante de limbă germană au găzduit cronici elogioase la Jacob se hotărăşte să iubescă. Şi, ca să argumentez, iată o serie de fragmente din aceste cronici, cu indicarea publicaţiei:
1. Noul său roman îl catapultează pe Cătălin Dorian Florescu în prima linie a literaturii noastre… Nu sînt mulţi cei care povestesc cu atîta forţă, sensibilitate senzorială şi căldură, atît de amplu, cuprinzînd secole, atît de calm şi fără teamă, ezitînd la fel de puţin atît cînd se confruntă cu brutalitatea şi cruzimea, cît şi în faţa gingăşiei şi a tristeţii. Ce povestitor!
Florescu este atent la fiecare detaliu, la fiecare nuanţă şi lasă imaginea obiceiurilor rurale să învie, ca într-un tablou de Brueghel, cu toate grozăviile şi frumuseţile lor…
El a scris un roman impunător despre un secol brutal şi despre o viaţă lipsită de speranţă, un roman care însă nu se scufundă nicicînd în deznădejde. Este o adevărată carte a iubirii. Tot respectul! (Elke Heidenreich, Frankfurter Allgemeine Zeitung)
2. Există romane pe care începi să le citeşti din cauza frazei de la început. Cătălin Dorian Florescu ne oferă un roman a cărui acţiune evoluează între o minunată primă frază şi o minunată frază de sfîrşit.
Fără îndoială, Florescu se află printre cei mai mari povestitori ai generaţiei sale. El intră cu trup şi suflet în lumea aspră şi arhaică a ţăranilor aflaţi neîncetat în căutarea unui pămînt al lor, pentru care aparent orice altceva e lipsit de valoare. Florescu creează protagonişti stranii şi eroine minunate pe un fundal istoric al denunţării şi al izgonirii.
Limbajul lui este limpede, lipsit de ornamente, el nu se încîlceşte niciodată în afirmaţii moralizatoare.
Autorul crede în personajele sale şi le lasă să-şi ducă propria existenţă. Astfel textul devine autentic şi captivant. Fără îndoială, după apariţia în 2008 a multpreţuitului roman Zaira, cartea aceasta este creaţia cea mai de seamă a lui Florescu, fiindcă în ea se unesc sentimentul istoriei şi plăcerea de a fabula. Aici, un tînăr scriitor se lasă întru totul deoparte. El dovedeşte răbdare şi curaj în investigarea împrejurărilor în care se desfăşoară viaţa aventuroasă a strămoşilor săi. (Sächsische Zeitung)
3. Desăvîrşit… Această ţesătură istorică este întru totul actuală. Oricît de arhaice ar părea întîmplările, ele ne spun ceva despre societatea modernă, ca rezultat al istoriei… Noi, cititorii, ne cutremurăm în faţa personajelor şi apoi iarăşi sîntem tulburaţi de nefericirea lor. Această contradicţie este unul dintre punctele forte ale cărţii. Cel mai impunător personaj al lui Florescu este Ramina, ţiganca. Ea are trăsături aproape mitice. Este precaută, enigmatică şi maternă. Să nu uităm: o mare povestitoare… Cartea ne face să trăim miracolul povestirii: cîteva fraze concise şi personajele ni se şi înfăţişează: figuri însufleţite, de neuitat, protagonişti ai unei cărţi captivante, incredibil de emoţionante. Limba densă a acestui roman se încheagă într-un ton predominant lipsit de sentimentalism, în asprimea care domină viaţa acestor personaje (Dresdener Neuste Nachrichten)
4. O epopee de familie în care, precis şi laconic, alert şi totuşi mereu respectînd detaliile, se povesteşte despre destinul imigranţilor loreni în Banat… Florescu cunoaşte hăurile care pîndesc în om, în acea fiinţă contradictorie alcătuită din frică şi lăcomie. El desenează imaginea obiceiurilor dintr-o lume arhaică, cu toate grozăviile şi frumuseţile, cruzimile şi gingăşiile ei, o lume în care, pentru ţărani, pămîntul, ogorul, avutul înseamnă totul. Ca să şi-l păstreze, ei sunt în stare să sacrifice totul. (Der Spiegel)
5. Cartea, al cărei autor s-a născut în România, la Timişoara, în 1967, ne înfăţişează o adevărată epopee… Romanul împleteşte cu naturaleţe destinele individuale cu evenimente istorice şi cu istoria cuceririlor, a dictaturilor şi a răsturnărilor politice… Pentru cititor, tocmai schimbarea perspectivei este un motiv de încîntare… Cătălin Dorian Florescu este Povestitorul înnăscut. Ceea ce ne prezintă Florescu în cartea lui, cu impetuozitate narativă, este o istorie a violenţei şi a trădării, a sărăciei şi a întristării, a foamei şi a setei. (Neue Zürcher Zeitung)
6. Romanul răspîndeşte parfumul aspru al unei existenţe pline pînă la refuz, pline cu orori îngrozitoare şi uimitoare frumuseţi, cu dezastre care schimbă cursul vieţii şi cu fericiri paşnice. Jacob hotărăşte să iubească este o poveste de dimensiunile existenţei. Există unele romane care povestesc viaţa şi asta e bine. Şi mai există altele care povestesc viaţa şi ne învaţă ce este umilinţa: în faţa bogăţiei, a stupididăţii şi a nebuniei vieţii, în faţa micilor lucruri mari de zi cu zi, un sac de cartofi, o noapte ploioasă, o naştere pe mormanul de gunoi. Un astfel de roman a scris Florescu. Se citeşte necrezut de bine, mai ales de către cei ce ştiu să preţuiască o proză suculent-senzorială. (Berliner Zeitung)
7. De ce este romanul atît de palpitant, încît nu vrei să dezvăluieşti finalul? Florescu încorporează istoria personală a lui Jacob şi a familiei lui în istoria contemporană. El arată felul în care politica schimbătoare se oglindeşte în viaţa privată. Astfel el face salturi prin spaţiu şi timp, ţinîndu-se însă mereu după firul roşu… Florescu este un povestitor minunat. Toate personajele lui îşi păstrează propria taină. Aşadar, ai vrea mereu să ştii mai multe decît îţi dezvăluie Florescu. Cum şi-a cîştigal Elsa banii la New York? Cine este Jakob, cel apărut de nicăieri?…Personajele lui radiază căldură umană, în ciuda brutalităţii care mocneşte necontenit. (St.Galler Tagblatt)
8. Cătălin Dorian Florescu este un mare povestitor şi, ca la toţi marii povestitori, prima lui frază este asemenea unui sorb, care îl trage pe cititor în istoria aventuroasă a lui Jacob Obertin din satul şvăbesc Triebswetter din Banatul românesc. „În fiecare furtună se ascunde un diavol“, aşa îşi începe romanul fulminant scriitorul de origine română, trăitor în Elveţia. (Tiroler Tageszeitung)
9. În acest roman sînt înfăţişate, trecînd peste secole, de la Războiul de Treizeci de Ani şi pînă în România comunistă a anilor ’50, constante ale firii omeneşti: nevoia de a avea o patrie este una dintre ele; nevoia de bunăstare e alta; faptul că cele două nu sînt întotdeauna compatibile, este una dintre concluziile fundamentale ale romanului, ale cărui personaje se află într-o permanentă migrare. (…) Jacob, născut în 1926, este povestitorul din roman, al cărui prezent este mereu întrerupt de inserţii retrospective, în care sînt povestite aventurile strămoşilor Obertin. Fiecare dintre aceste straturi temporale are o justificare; fiecare are legături cu prezentul. Limba lui Florescu este robustă, energică, uneori chiar arhaică; ea cufundă voit întîmplările, cu cît sînt mai îndepărtate, într-o lumină de basm. Florescu este un mare născocitor de poveşti (Die Tageszeitung)
10. Eşti mereu tentat să respui poveştile lui Cătălin Dorian Florescu, aventuroase, palpitante, incredibile şi totuşi fascinante, de la primul pînă la ultimul cuvînt (…) Ceva leagă toate aceste poveşti între ele: foamea, „această foame lorenă, şvăbească, românească“. O foame pe care doar pîinea nu poate s-o potolească. Este, aşadar, şi o foame de apartenenţă, de prietenie, de iubire, de siguranţă, într-o lume în care mai ales noţiuni precum trădare, fugă, deportare şi dictatură sînt scrise cu majuscule.
Cînd povesteşte Florescu, asemenea noţiuni devin palpabile; în plus, sînt formulate atitudini potrivite să reziste nepuţinţelor, primejdiilor, situaţiilor şi proceselor aproape insuportabile şi, de asemenea, se remarcă umorul, agerimea şi ironie. Chiar şi povestea lui Jacob – o poveste de familie profund tristă, într-o zonă periferică a Estului sălbatic, este străfulgerată de lumini care indică căi de scăpare din întunecimea care domneşte pretutindeni. Aceste străfulgerări luminează figuri care nu îngăduie nimănui din lume să le ia setea de autonomie. Ele luminează figuri care, în condiţiile cele mai grele, sînt solidare şi sînt gata să dea ajutor. Şi, înainte de toate, ele luminează o viaţă care îţi taie respiraţia, în care se oglindeşte istoria schimbătoare, îndeosebi cea crudă, a secolului al XX-lea: viaţa lui Jacob, viaţa unui om care, în ciuda tuturor loviturilor primite, hotărăşte, într-o bună zi, să iubească (Die Presse, Viena)
Am simţit nevoia să scriu fiindcă nu-mi plac lucrurile dezechilibrate. Mai ales când în joc e numele unui scriitor puternic. Foarte puternic! E simplu: ciţi şi cumpăniţi.Citiţi-l şi cumpăniţi.Polirom-ul i-a publicat toate cărţile. Şi a făcut un pariu câştigător, căci Florescu este unul dintre cei mai importanţi romancieri pe care literatura română şi-i poate revendica. Şi n-o spun (doar) eu, după cum, sper, bine se vede 🙂 Mulţumesc.
Romanul lui Catalin Dorian Florescu este o superba poveste imaginata de inegalabilul povestitor de origine romana. A i se imputa iesirea din realitatea istorica este un lucru fara temei atata vreme cat, cea dintai calitate a scriiturii lui Florescu nu este cea de istoriografie ci, una rar gasita azi in literatura contemporana, respectiv cea de mare, sensibil si atractiv scriitor. Rolul literaturii in general se regaseste pe deplin in romanele lui Catalin Dorian Florescu: acela de a ridica cititorul din lumea reala si a-l inalta intr-o sfera superioara, a unei lumi imaginate. Ca aceasta lume noua, imaginata, pastreaza amintirea sau legatura cu o imagine, loc sau personaj istoric poate fi doar un lucru meritoriu. Oricum, acest roman al lui Florescu are un mesaj mult mai substantial decat raportarea la o istorie locala, cartea lui ne invata pe toti cei care am citit-o „pe nerasuflate” ca singurul lucru important pe care trebuie sa il invatam este sa iubim viata, chiar si atunci cand ea pare a nu ne oferi nimic bun. Singurul lucru pe care putem sa il decidem singuri in existenta noastra este sa iubim… sa iubim viata, sa iubim povestile ei… Frumoasa povestea de viata oferita de autor in romanul Jacob… merita citita, va fi savurata de fiecare cititor si va dovedi fiecaruia impresionantele resurse scriitoricesti pe care Catalin Dorian Florescu le dovedeste.
scriitorul este liber sa creeze ce lume isi doreste, iar Catalin Dorian Florescu este un romancier ce reuseste sa transforme cuvintele in imagini pline de miez, sugestive, incitante, incarcate de simboluri! faptul ca a reusit de unul singur sa se impuna ca scriitor intr-un spatiu cultural exigent si care nu face rabat de la valoare denota deopotriva, in opinia mea, atat seriozitatea sa, cat si talentul, cat si dorinta lui de a surprinde chirurgical lucrurile. ca un cititor al cartilor sale, am observat o foarte atenta aplecare a domnului Florescu spre documentarea cadrului spatial si temporal in care evolueaza personajele lui, iar cuvintele sale sunt imbracate intr-un rost semantic deosebit, cred eu. Romancierul e romancier, iar libertatea sa consta tocmai in faptul ca isi consolideaza perceptiile, credintele, documentarile, aspiratiile, senzatiile in \”dansul\” personajelor cartilor sale. Iar pentru mine metodele si scriitura lui Catalin Dorian Florescu nu sunt deloc plictisitoare, mai ales ca vine cu viziuni noi cu fiecare carte. Asadar, abia astept sa o citesc si pe urmatoarea!
Am impresia ca aici se lauda o carte fara a tine cont de problema autenticitatii.
Iata o alta parere – publicata dupa aparitia romanului in germana:
www. rfi.ro/articol/stiri/cultura/realism-strimb
Realism strîmb
Ilustraţie: Coperta romanului „Jacob se decide să iubească“
Noul roman al lui Cătălin Dorian Florescu între istorie, livresc şi abisurile ficţiunii. Dacă un scriitor se decide să localizeze acţiunea unui roman şi, pe deasupra, să folosească pentru personajele sale numele împrumutate de la persoane reale, atunci întregul demers literar intră în sfera unei problematici care depăşeşte cadrul strict ficţional.
Corespondentul RFI la Berlin, William Totok
Cătălin Dorian Florescu nici măcar nu-şi avertizează cititorii prin formula că orice asemănare cu persoane sau întîmplări reale este pur întîmplătoare. Tocmai această omisiune de minimă protecţie scriitoricească a şi determinat pe cîţiva locuitori ai comunei bănăţene Tomnatic, unde este plasată acţiunea, să protesteze, deoarece se consideră lezaţi, calomniaţi şi prezentaţi într-o lumină nefavorabilă. Pe internet a apărut între timp un asemenea protest, iar în cîteva forumuri romanul este calificat drept un colportaj maliţios, grotesc şi jignitor la adresa comunităţii şvabilor care au înfiinţat comuna şi care, în marea lor majoritate, s-au repatriat astăzi în Germania.
Aceste reacţii de respingere sunt de natură extraliterară. Unei priviri critice asupra noului roman al lui Florescu, însă, nu-i vor scăpa o serie de neajunsuri atît literare cît şi strict istorice de care suferă această carte.
Profitînd de interesul stîrnit de tema deportărilor, abordată de Herta Müller în „Leagănul respiraţiei“, Florescu a scris acum un soi de pandant, încercînd să cuprindă aproape 4 secole ale unui capitol istoric. Plecarea unor colonişti din Lorena spre Banat, un pămînt al făgăduinţei pentru oameni disperaţi de războaie, crime şi sărăcie, soarta unor protagonişti şi drama lor după instaurarea comunismului.
Sumara genealogie a familiei Obertin oferă autorului materialul de inspiraţie pentru inventarea unor personaje literare şi crearea unor caractere cu pretenţia de fi reprezentative pentru o anumită mentalitate etnică, pentru tradiţii arhaice şi concepţii religioase ale unei comunităţi. Superficialitatea cunoaşterii tocmai a acestor aspecte transpare din acest roman care pretinde că oferă o imagine exemplară a unui lanţ de persecuţii la care fusese supusă minoritatea germană din Banatul românesc.
Iată doar două exemple de necunoaştere a unor amănunte semnificative a realităţii care ţine şi de universul mental al şvabilor bănăţeni. Din tradiţia culinară a acestei populaţii lipseşte atît consumul de mămăligă cît şi carnea de miel. Florescu se pare că nu ştie nici faptul că la catolici spovedania se desfăşoară în aşa numitul confesional, adică într-o cabină în care are loc spovedania propriu zisă.
Jacob, personajul central al romanului, este descendentul unui colonist din Lorena. Tatăl său are o fire închisă, un caracter ambivalent şi violent. El nu urmăreşte nimic altceva decît multiplicarea bogăţiilor materiale. Îşi trădează pînă şi fiul, Jacob, care se ascunde în cimitir pentru a scăpa de deportarea în Uniunea Sovietică. Acesta însă reuşeşte să evadeze din vagonul care-i transporta pe ceilalţi, se ascunde vreo şase ani într-un sat românesc şi se-ntoarce cu autostop la Tomnatic.
Reîntoarcerea aceasta este din punct de vedere istoric absolut neplauzibilă, fiindcă localitatea situată în zona de frontieră cu Iugoslavia nu putea fi aşa de uşor accesată. Toate căile de acces erau strict controlate de grăniceri. Jacob ajunge în satul natal din care unii vor emigra spre Lorena, adică acolo de unde strămoşii lor veniseră în timpul habsburgilor, iar o parte dintre cei rămaşi pe loc vor fi deportaţi în Bărăgan.
În primul său roman „Wunderzeit“, din 2001 (Vremea minunilor, tradus în limba română, în 2005), Florescu, născut în anul 1967 la Timişoara şi stabilit azi în Elveţia, mai miza pe exotismul geografic şi lingvistic, onorat de critica literară germană. În cel de-al doilea roman „Der kurze Weg nach Hause, din 2002 (Drumul scurt spre casă, apărut în limba română în 2006) scriitura autorului deja se dizolvă într-un schematism documentar greu digerabil. În următoarele două romane – „Der blinde Masseur“ 2006 (Maseurul orb, în traducere românescă 2007) şi „Zaira“, care apare în germană în 2008, iar în în română în 2010 – această metodă devine independentă şi plictisitoare.
Cătălin Dorian Florescu: Jacob beschliesst zu lieben. Roman (Jacob se decide să iubească. Roman), Verlag C. H. Beck, München, 2011. 406 p.