Eternul transfug: Norman Manea (fragment)

„Pentru a evada din România lui natală, a avut de înfruntat multe pericole, s-a tot perindat în secret de la Bucureşti la Madrid şi apoi la Londra, înainte de a înşela vigilenţa vameşilor necruţători de pe Kennedy Airport. Acum, pasagerul clandestin îşi mănîncă în linişte salata într-o bucătărie din New York, aproape de o fereastră care măsoară de la înălţimea a zece etaje haosul nevrozat de pe Broadway. „Hibernează aşteptînd cartea verde“, glumeşte Norman Manea, cu o privire ironică, fixînd melcul care, cu corniţele scoase, explorează palma deschisă a soţiei sale, Cella. Cu cîteva minute îna­inte de aceste stranii prezentări, Norman, romancierul, nuvelistul şi eseistul exilului perpetuu, relua în salonul său una dintre confidenţele cerebrale din La cinquième impossibilité, culegere de reflecţii asupra rătăcirii şi opresiunii, a cărei traducere în franceză e pe cale să apară. «După mai bine de douăzeci de ani în Statele Unite, ştiu că nu vin numai din România, că nu vin cu adevărat din România… Vin dintr-o limbă – o limbă în care continuu să scriu chiar şi aici –, o limbă nomadă pe care o port în spate aşa cum îşi poartă melcul casa.» În mai anul trecut, cînd se afla la Iaşi […] […]