INTERSECŢII. Sic transit gloria mundi

Vinerea trecută a avut loc, la Cercul Cultural din Ierusalim, animat vreme de aproape douăzeci de ani de Leon Volovici, o reuniune memorială organizată de văduva sa, Hanna, şi de bunul său prieten şi apropiat colaborator, Costel Safirman. A fost tristă revenirea, în absenţa lui Leon, în sala bibliotecii din clădirea Cinematecii. Prieteni vechi l-au evocat şi au povestit despre legăturile şi afinităţile lor intelectuale cu cel plecat dintre noi acum mai bine de un an. Unii, aflaţi departe, au trimis mesaje pline de căldură şi empatie, de nostalgie şi de recunoştinţă; cu ochii aţintiţi pe rafturile pline cu cărţi despre istoria cinematografiei, ascultam şi mă gîndeam doar, obsesiv, la expresia sic transit gloria mundi. Dar dacă stai să te gîndeşti bine, expresia menţionată pare o vorbă destul de goală de conţinut şi care, de fapt, nici nu-şi are originea în înţelepciunea proverbială a romanilor. E destul de recentă (secolul al XV-lea?) şi aparţine, se pare, dicţionarului ecleziastic. Că după moarte rămîne foarte puţin din ceea ce am fost este o constatare banală; interesant este cum se decide ce rămîne şi unde se păstrează acest reziduu, această amintire a ceea ce am fost şi am creat în decursul vieţii. Este […]