Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Religia elitismului
Andrei PLEŞU - Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste
- 29-03-2013
- Nr. 667
-
Horia PĂTRAŞCU
- Eseistică
- 28 Comentarii
Ultima carte publicată de Andrei Pleșu, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste, premiată drept Cartea anului 2012 de către România literară, nominalizată la premiile revistei Observator cultural, se bucură și de un succes „de public“ pe măsură, dovadă stînd faptul este comercializată și în hipermarketuri, onoare mai rar acordată cărților de filozofie ori celor de hermeneutică religioasă. O explicație a succesului Parabolelor… este că, precum alte cărți ale domnului Pleșu (de exemplu, Despre îngeri), și această carte abordează un subiect aproape tabu, monopolizat de instituția bisericească, redîndu-l reflecției libere, laice. Folosind un vocabular actual, putem spune că Andrei Pleșu îl supune pe Dumnezeu dezbaterii publice, refuzînd arestarea lui într-un spațiu strict cultural, ritualic, unde operează doar genuflexiunile și psalmodierea. Din acest punct de vedere, demersul lui Andrei Pleșu este curajos: el îndrăznește să nege monopolul religios asupra unor teme general-umane precum Dumnezeu, viața de după moarte, viața spirituală. Înainte să fie răspuns, certitudine și dogmă, Dumnezeu este întrebare, nelămurire și căutare a fiecăruia dintre noi. El este unul dintre cele mai vii subiecte de discuție, atunci cînd oamenilor nu li se pune crucifixul în gură în numele prevenirii blasfemiei și ereziei. Succesul cărții lui Pleșu se datorează talentului […]
Obişnuitul semidoct sancţionant….
Stimabile: 1. Dpdv al lui Christos „alegerea” s-a facut DEJA, inainte de Intrupare: In El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui” -Efeseni 1:4 si urmatoarele…. Astfel că Christos actioneaza in teren cunoscut, „preştie”, nu are nevoie sa mai „aleagă”. Se pot aduce argumente impotriva preştiintei în general a lui Christos – de pildă in chestia momentului mortii Sale- dar această preştiinţă, a persoanelor alese, deja alese, este zisă îndelung de Pavel (si de Ioan). „Inteligenţa” aleşilor nu este un criteriu. In schimb este „credinţa” – care nu este „inteligenţă”.
2. Dpdv al capacitaţii OMULUI omului de a „alege”, de a fi „in”, o anumită inteligenţă este cerută, dar nu este deloc cea pe care o vede d-l Pleşu, cea orizontală. Descurcăreala, practică, prezenţa de spirit – pe care domnia sa vrea s-o identifice in pilda economului isteţ, NU este criteriu de choix! Nu esti „in” pentru că „te scoţi”. (ar fi grotesc să vă trebuiască iar citate….).
O mica corectura, desi cred ca ati gresit mult mai grav !
@Olga de adrianrusu este un comentariu submediocru, chiar slab; rien que la nuance de olga este un comentariu bun (si mai sunt cateva pe care nu le-ati observat probabil!). Posibil sa fi fost dvs intr-o stare
non-lucida …
Perfect de acord cu comentariile lui Trans-lucid. Este insa ingrijoratoare tendinta, tot mai accentuata, de a imparti oamenii in „inepti”, „retrograzi”, „mahalagii galagiosi” versus „adevarata elita intelectuala”, „unicii detinatori ai adevarului si ai tuturor tainelor cunoasterii”,”impartitori ai dreptatii si ai certificatelor de buna purtare”, care se simt nu doar indreptatiti, ci chiar chemati, sa-i atace sau jigneasca pe cei care au opinii diferite. Toate acestea sub masca discursului „civilizator” tinut de cei ingretosati de „gloata nestiutoare”, „cu mentalitate retrograda”, de „ev mediu”. Dar oare cand au fost construite, de mesteri ce au preferat sa ramana anonimi, catedralele pe care unii (probabil retrograzi) se incapataneaza sa le viziteze si acum, in al doilea deceniu al mult-laudatului secol XXI? Nu cumva in perioada medievala? Cred ca ar merita sa reflectam, fara nici un fel de parti-pris, asupra acestor lucruri.
@lucid
> “….la ‘telectualii moldo-valahi “
—— Dar ardelenii, dobrogenii si minoritarii? Se exclud din besteleala dumitale?
> e si atavic dar si genetic, adiactelea predestinat.
—— Uau! Un intelectual cu solide cunostinte de genetica si teleologie. Sinteti cumva arian, daca nu va suparati. In ce jurnale va publicati rezultatele acestor stiintifice si axiologice constatari?
> “ca pe ei ii privilegiaza pentru ca i-a ALES”
—— Desigur, printr-o selectie riguroasa de cv-uri si competentze, pentru ca nu se facea sa riste sa dea peste nistee atavici handicapati genetic.
> “Amarata natzie!”
—— Parca as fi de acord aici, dar probabil ne gindim la lucruri diferite.
> “Ratatzii sunt acum parca mult mai multzi decat in orice alta epoca”
—— Hopa! Avem de a face ci cu un nemuritor din clanul MacLeod. Stii cumva cum se manifesta badea Cirtzan pe forum? Pe rozacruceeni i-ai prins? Cantemir, Petru cel Mare, ceva? Poate macar ai prins vremea lui Ceasca. Atunci era ordine si liniste. Ce vremuri!
> manifestandu-se galagios si inept
—— Desigur intr-o transpunere sonora, interventia dumitale este armonioasa si plina de seva creatoare.
> “si in comentraiile”
—— O gramada de misspell-uri. Trebuie ca dumitale ai fost foarte indignat si tremurind de minie. Pai, e bine si lucid?
> “ gama lor de varste fiind practic universala”
Ce e aia gama de virste universala?
> “ – de la sexagenari spre septuagenari la cei de 40 si chiar 30 de ani”
—— Da chiar asa, cum se zice cu sufix *genari la cei de 30 si 40 de ani? 20 exclus? Macar 24, cind termina, ratati, de ros bancile facultatii.
> “ caci neantul valah produce eficient si masiv ratatzi de vocatzie chiar de pe bancile facultatzii.”
—— Si neantul moldovenesc nu se mai uneste cu cel valah? Intelegem ca dumitale esti un implinit. Dupa ce semne distinctive am putea sa te recunoastem, daca avem augusta sansa sa te intilnim pe strada. Sa intelegem ca dumneata nu esti galagios si inept? Parca am mai vazut oameni cu asemenea caracteristici, chiar in intervalul 15-90 de virste. Dupa cv cumva? Ai terminat facultatea cu zece-pe-linie? Daca da, nu o fi si valoarea asta relativa in neantul asta.
Te superi daca nu prea sintem de acord cu dumitale?
Depinde de facultati!
….la ‘telectualii moldo-valahi e si atavic dar si genetic, adiactelea predestinat. Perfecta ilustrare in articol si la amjoritatea comentariilor. Nu e de mirare ca singura interventzie la „subiect” – cea a @olgai, care e probabil printre putzinii care chiar au citit cartea lui Plesu, e ignorata cu exceptzia unei bascalii jalnice. Da, e o nuca tare „elitismul” lui Iisus care le spune ucenicilor ca pe ei ii privilegiaza pentru ca i-a ALES, ceilaltzi macar ca aud sa nu intzelega, macar ca vad sa nu …..
Amarata natzie! Ratatzii sunt acum parca mult mai multzi decat in orice alta epoca, si ii vedem din plin manifestandu-se galagios si inept si in comentraiile de mai sus, gama lor de varste fiind practic universala – de la sexagenari spre septuagenari la cei de 40 si chiar 30 de ani caci neantul valah produce eficient si masiv ratatzi de vocatzie chiar de pe bancile facultatzii.
Multumesc pentru raspuns. Intradevar, comentariul meu e criptic si neclar. M-a deranjat o atitudine care s-a suprapus peste alte evenimente din ultimul timp privitor la dreapta, la elite si la cuvantul salbatic. Cum adica salbatic? Vorba dvs., nu e vorba de pari in cap. Am incercat sa-mi imaginez salbaticia celor cateva varfuri ale culturii romanesti, varfuri pe care le consider o elita de dreapta. De aici am dedus ca la fel de salbatica ar putea fi si manjirea imaginii acestora. De aici pana la atavism, vazut ca o trasatura „salbatica” aparuta la mult timp dupa stingerea ei prin cizelarea evolutiva fireasca.
Cu „complexul de inferioritate” e mai greu sa o scot la capat. Foarte pe scurt: odata ce ti-ai ales niste elite, e caraghios sa te simti inferior lor. Dimpotriva: le acorzi credit nelimitat. Religia elitelor ar fi fost mai bine. Elitismul are aer de ideologie stramta. Toate cele bune,
Pai, mai kirile, articolul asta a raspuns menirii cartii si cam asta e raspunsul dat de neuronii autorului, in consonanta cu o parte a publicului. Nici nu zic buna sau rea. Sint idei, nu pari in cap.
By the way: termenul ‘atavic” nu prea are are de a face cu cel de „complexe de inferioritate”.
In rest, pe ce te bazezi?
Da, mare succes, cartea lui se vinde la supermarket între iaurt Napolact si Nutella…
Bravo. Excelenta tonalitatea obiectiilor, savuros finalul.
Se pare că de ori câte ori elita dreptei „sălbatice” tulbură apele veşnic liniştite ale elitei stângi se reactivează un complex de inferioritate atavic. Este doar o carte, scrisă de un om, menită să ne mai exerseze neuronii.
Andrei Plesu nu e filozof in sensul stiintific al cuvintului si nici in cel generalizat, dragostea de sine depasind-o pe cea de cunoastere, cunoasterea sa fiind limitata la citeva genuri de subiecte convenabile, ce tintesc in genere scopuri contingente, cu implant artificial de transcendent.
Si e esa, nu de curind. In introducerea la “Minima Moralia”, dincolo la calchierea unui titlu pompos si confuziv, spune clar ca nu e vorba de o lucrare de speta filozofica. Domnia sa nu are o opera in sensul minimal academic: lucrari dezbatind teme de relevanta recunoscuta, continind o harta corecta a referintelor la clasici si la colegii de breasla ce activeaza prin zona, la rindul ei, productia sa nefiind citata intr-o asemenea retea, ce functioneaza in sensul legitimarii valorii prin relationarea ideilor pe piata.
Piata sa este construita pe alte mize, care pot fi rezonabile daca se limiteaza la statutul de eseist (ne-calificindu-se, totusi, la creatie literala) sau de realizator de emisiuni tv, unde poate fi considerat ca potrivit, chiar si avind un ego supradimensionat, usor dizgratios in anumite spetze. E mai inteligent calibrat, insa, in acesti parametri decit companionii Liiceanu si Patapievici, acestia suferind de aceeasi malformatii para-profesionale.
Filozofia, ca treaba serioasa, este reprezentata, alaturi de alte ramuri umaniste si in programele de finantare ale agentiilor si consiliilor nationale dedicate cercetarii, de unde se pot obtine, prin concurs, fonduri ce pot fi rezonabile (de ordinul zecilor si sutelor de mii de lei, ron). Exista persoane ce, discret, beneficiaza de atare facilitati. Domnul Plesu nu s-ar califica in grila de parametri (scientometrici) de activitate ce ar permite o asemenea finantare. Are insa alte surse obtinute prin persuasiunea stilului charmant-marchant si prin metodologia sampanie-piscot, in care profilul sau de ministeriat-minsteriabil il serveste enorm.
Discutia critica, chiar usor mai pamfletara, a acestor probleme are relevanta in peisajul pietei de idei si in cele din urma si a pecuniarului aferent. Acea parte a culturii (filozofie, critica si istorie) care poate fi finantata prin mecanismele de competie sugerate mai sus trebuie degrevata din parazitarea ICR-ului, lasind fondurile acestuia la dispozitia scriitorilor, artistilor plastici, etc. De fapt, intr-o asemenea setare, menirea ICR-ului ar semana (chiar daca usor anacronic) cu cea de la ctitorirea Academiei, institutie care, in timp (si prin contaminare cu modelul sovietic), a crescut si ea pina la stadiul de colos cu picioare de lut. Dar asta e alta poveste.
Olga,
Dar nimeni in afara de Dumnezeu (si de dl. Plesu) nu e chemat sa discearna: Ce qui est élevé chez les hommes, abomination devant le Dieu. (Lc 16:15) Exista „crestinism elitist” dar nu dupa criteriile sfidatoare ale dlui Plesu… si nici macar ale lui Christos, ci doar ale Tatalui.
Cred că vă grăbiţi să extrageţi o formulă a gândirii lui Pleşu forţând cu bună ştiinţă o argumentaţie care în volum se dispersează în foarte multe nuanţe. În primul rând, AP invocă seria textelor de autoritate ale tradiţiei creştine, începând cu Fericitul Augustin, într-un sens opus celui identificat de d-voastră: diferenţa dintre \”afară\” şi \”înăuntru\” nu desparte două categorii de credincioşi, ci două stadii evolutive ale insului (p. 52). Apoi, există astfel de opţiuni \”scandaloase\” chiar în interiorul Evangheliilor, când Mântuitorul alege să-şi împartă înţelepciunea numai ucenicilor mai apropiaţi. Se poate şi ca înţelegerea să scape celor dinăuntru şi să se ofere celor excluşi din cercul graţiei, arhiereilor, cărturarilor (p. 38). Ideea unui creştinism elitist nu este opţiunea cercetătorului, ci problema în jurul căreia se încearcă rezolvări apelând la textele biblice, dogmatice, chiar şi la reconstituirea contextelor creştinismului timpuriu. AP operează mult mai complex şi mai nuanţat decât i-ar cere o opţiune ideologică din subsol, înclin să cred.
@ profesor:
Sigur ca intregul substrat al criticii (vai! destul de timida in fond, si complexata de prestigiul de carton al filosofului de la Tescani) la adresa lui AP este unul politic, si ca atare destul de dezagreabil in sine.
Dar pentru mine cu adevarat scandalos ramane succesul de public al cartii parabolice, o productie care pe orice alt meridian ar fi fost taxata asa cum se cuvine: ca un monument de infatuare prosteasca si pierdere a ultimelor ramasite de bun simt intelectual.
Iar observatiile Dvs mi-au amintit de cuvintele lui Nietzsche, pe care le-am mai citat in alt context, dar care i se potrivesc foarte bine SI autorului dilematic:
” ‘Iubire? Creatie? Frumusete?’ Astfel intreaba ULTIMUL OM, si clipeste din ochi!”
Multumesc de intrebare, e un punct important pentru ca se aplica la majoritatea cazurilor de „persoane publice contestate in paginile O.C.” Critica ar trebui sa aiba in vedere „substanta chestiunii”, nicidecum umori personale, in particular antiteza intre propria pozitie politica si cea a „contestatului”. Ca si in alte articole semnate de dl H.P., n-am vazut nici Adevarul, nici Frumosul, ca de Smerenie nu se vorbeste … Sanctionarea unui anumit mod de a critica nu este echivalenta cu o „pledoarie” pentru „acuzat”. Lucru pe care, de altfel, am vazut ca-l cunoasteti perfect.
Excelenta critica belferismului confortabil, intotdeauna insotit de tot felul de tradari-compromisuri! Cat despre stil, intr-adevar, si pe mine ma fascina la pubertate. Acum il gasesc artificial, otios, pompos. Vesnicul paradox – elitistii bine vanduti la un popor subnutrit cultural, cum se tot declara. Inseamna ca cel putin e copios de snob.Sehr gut!
Citez:
„Lipsa de Adevar, lipsa de Frumos. Ca de Smerenie nu se vorbeste…”
Dar cum se poate sa nu observati ca prin asta ati dat cea mai succinta definitie a „fenomenului” AP, si implicit v-ati anulat propria pledoarie in favoarea respectivului farsor?
ca *nu* de dragul domnului Plesu s-a sacrificat Domnul Isus, ci de dragul *altora*. De dragul celor care pot *crede* (& au *chiar nevoie* de-a crede).
Restul? E doar *gargara*…
Numa\’ fain &Pashte fericit tuturor,
Nea Marin
Un articol excelent si necesar. Am constatat si eu agenda politica libertariana si elitist-conservatoare a lui A.P. in subsidiarul lecturii sale aplicate parabolelor christice. E, pina la urma, previzibila aceasta politizare a crestinismului in beneficiul legitimarii canonice a propriei pozitii. N-ar fi prima oara, s-a mai intimplat la noi (Nae Ionescu e doar un exemplu). S-ar putea sa fie o infirmitate a mea, ivita din precaritatea culturii mele teologice sau din neputinta, evident, frustrata, resentimentara de a admira sans phrases Elita ce ar trebui sa ne calauzeasca spiritual, dar si atunci cind am citit \”Despre ingeri\” (o carte fermecatoare, de altfel) n-am putut s-o fac decit tot in cheie politica, necum spirituala. Dincolo de orice filosofie, dl. Plesu e un ideolog conservator deghizat in moralist cu deschideri teologale si talent literar. Deci, cum bine spunea Mihai Zamfir intr-o cronica la volumul angelologic, c`est a prendre ou a laisser, in functie de optiunea ideologica a fiecaruia. Restul e literatura.
Citand un prieten: SUPERBIA vs IRA; ai zice ca privesti un tablou de Bosch. Desteptul, mandru de inteligenta sa, o pretinde si altora; iar prostul il uraste copios, fiindu-i mai la indemana sa vada ce are altul, decat ce n-are el. Nu-i nici PARABOLA, nici HIPERBOLA, E-LIPSA ! Lipsa de Adevar, lipsa de Frumos. Ca de Smerenie nu se vorbeste…
@alt profesor Dom alt profesor, nu sunteti cam „elitist” cand credeti ca cineva din stiinte exacte nu poate citi un text din alt domeniu ? Oare, de ce credeti asta ?
„Iisus ar fi fost membru GDS…”; iar Andreea Pora, Maria Magdalena!
„Demaraj”, „derapaj”, „decalaj”…etc sunt, cel mai probabil, frantuzisme intrucatva (foarte putin) vulgare. „Chauffeur” nu mai are sensul pe care i-l atribuiţi, pentru ca meseria a disparut. Azi, un „chauffeur” poate un chauffeur de salle, un animator de grup…. Sau, ca intr-un cântec de Jacques Brel, („chauffe Marcel!”) un improvizator- în muzica.
Acuma…vorbind despre carte…problema fundamentala este, de fapt, anticrestinismul lui Pleşu. Daca cineva isi mai aduce aminte de Soloviov (ar trebui sa faca parte din palmaresul intelectualilor ezoteristi) trucul eroului nu era ca era „rau”- pentru ca tocmai găsise solutia „binelui universal”. Omul era „bun” dar in nume propriu. La Plesu viclenia este ca „se ocupă” – intelectualiceşte- de Christos, nu-i evita numele, dar Il re-croieşte, dupa chipul şi asemănarea sa ( a lui Pleşu). Este de fapt aceeasi inversiune ca cea zisa de Soloviov: „Nu Christos, ci Eu în mine”. La începutul cărţii declara, un pic suficient ,ca receptarea intelectuală nu este de-ajuns. (de aceea ar trebui „povestea”, pentru ca măreşte suprafaţa receptivităţii). Într-adevăr asta nu ţine prea mult căci, aşa cum ziceţi, elogiul frenetic al „inteligenţei” si autoLIMITAREA la „inteligenţă” anulează promisiunea de la început. De fapt Pleşu vorbeşte despre descurcăreală. „Problema este sa colaborezi cu REALUL in toate date lui” – orice om de afaceri va va spune „minciuna (sau coruptia, de pilda) este o data a problemei, nu am a lua pozitie morala fata de ea, on fait avec”. La fel, la 274: „rafinamentul cognitiv de elita” este…„prezenta de spirit”. Câteva randuri mai sus, se decide sa facă „pe şleau” elogiul…vicleniei. (In contextul pildei economului nedrept). Intelegem bine despre prezenţa cărui spirit vorbeste Pleşu. Nu e Sfantul Duh… (Dar ar putea fi Nietzche sau „antroposofia”, rosicrucismul, cutare New-age, au choix. Pana la urma, omul alege ce vrea, dar mai are si are grija sa nu „sminteasca”).
… si la religie, parca zicea ca se ocupa cu stiintele exacte. Si citeste aiurea textul lui Horia Patrascu. „Parabolele lui Iisus” chiar asta sunt: o incercare a lui Andrei Plesu de a cauta exclusivitatea elitelor in mesajul christic. Mantuitorul era si este! cel mai apropiat de oameni, a respins filistinismul, a inteles prostituatele, cele care, desi au gresit mult, s-au intors spre Mantuitor. Pocainta lor a fost privirea catre Iisus, care le-a iertat si le-a inteles. Pe toti i-a inteles, ceea ce nu e cazul cu Andrei Plesu, mereu dornic sa dea lectii celorlalti, pe care ii trimite ba la biblioteca, ba in recluziune, dar niciodata nu priveste catre sine, nu incearca sa-i inteleaga pe romanii tot mai necajiti. Niciodata Iisus n-a respins pe omul in nevoie, pe cel insetat, flamand, indurerat,cocarjat de griji, pe cel framantat, care nu stie daca maine va mai putea sa le puna pe masa, copiilor, painea cea de toate zilele. E trist ca Andrei Plesu cauta un Iisus care sa corespunda cu viziunea sa politica, acel liberalism fioros, care n-are nici o compasiune fata de omul in nevoie, care trebuie sa indure nu doar taierile de salariu, dar si dispretul unei elite, care stie ea cel mai bine cum merg „trebile” in „Romanica”.
Foarte interesant. De mult timp așteptam și un punct de vedere ortodox. Vă mulțumim. Foarte bine scrieți.
Criticile dvs se bazeaza pe scoaterea unor afirmatii din context, urmarind astfel (prin deformare) sa va demonstrati
teoria ! A doua metoda pe care o folositi este \”extinderea
subiectului propus de catre autor\”: acesta se refera doar
la aspectele legate de parabolele lui Iisus, iar dvs pretindeti
ca autorul explica toata biblia si credinta crestina! In sfarsit,
afirmatia dvs ca Plesu se substituie lui Iisus este aberanta …
Daca ati fi urmarit macar numarul \”urias\” de citari ale
autorului, ati fi putut constata falsul afirmatiei dvs. Sau toti
cei care au comentat parabolele lui Iisus s-au substituit lui ?
Cum ati indraznit sa scrieti acest articol despre cel mai valoros stilist si cel mai fin om de cultura a Romaniei? Desi scrieti atat de linistit si grijuliu, trebuie sa fiti un resentimentar, nu se poate fara resentiment. Aveti in Dvs., mi-e clar, duhul rau al criticii dezlantuite, nici o consideratie pentru diafanul omului nascut deosebit, superior, „destept”. Chiar nu ati priceput ca d-l Plesu este chemat metafizic sa ne fie tutore spiritual? Dumnealui nu a fost niciodata fetus, nu a trait niciodata cu mancare, apa, somn, nici macar nu are idee cum arata foamea, necazurile trupesti, fiziologia noastra paguboasa. Daca intelectualii vin de pe lumea cealalta, sub forma unui corp astral dar destul de ponderabil, atunci, logic, Dumnezeu exista. Iisus ar fi fost membru GDS si NEC daca l-ar fi cunoscut pe Andrei Plesu. Si ar practicat dispretul sectar pentru „prostime”.
Imi este clar acum: ati depasit limita, sa va asteptati la desconsiderarea sfintilor culturii romane. Desi nu o aratati, sunteti, imi este clar, barbar, desucheat, plebeu. Icoanele se saruta, idolii isi aleg discipolii: pentru dvs. ramane doar infernul. In care traim noi, ceilalti, gloata, pentru care Iisus Hristos a venit pe lume, inainte de a fi confiscat de liberalii conservatori, de spiritele eclatante, de cei care merita bogatia si consideratie acestei lumi pentru ca, fara pic de relevatie si gratie divina, asa s-au nascut. Nici Iisus nu ar fi cracnit, in modestia sa de cersetor, sa se puna cu fetele acestea luminate, nababi ai culturii si manipulatori sensibili ai multimii.
Cand sunt aruncat -tabula rasa- in lume si descopar geometria cercului cad in micul extaz al ratiunii eficiente: spiritul meu critic face roade si fericeste multimile de utilzatori hai-hui cu cercul. Impart lungimea cercului la diametru si notez constiincios: 3 adica 3,1, ba chiar 3,14, ori si mai precis 3,14159, sau ca sa fiu exact 3,unsirinfinitdecifre.
Cu toate masinariile circulare, perfect functionale, o disperare adanca infrange orgoliul ratiunii mele: nu exista nici o sansa ca, numarand si calculand toata viata, sa ajung la concluzia finala, aia adevarata.
Ce viata sa fie asta daca-mi propune drept premiu la inteligenta, ca si la prostie, moartea?
Ma uit in stanga, ma uit in dreapta: oameni ce buchisesc Sfanta Scriptura fara numar. Ce ii misca sa citeasca ori, daca nu stiu, sa asculte ce scrie la Carte? Decat o poveste, ca sa fiu scurt, in care creatura este orientata spre creator intr-un fel in care limita vietii dispare. Nu se termina cu QED ca demonstratiile din tratate dar incet, incet povestea misca in om ceea ce indeobste numim, oarecum peiorativ, credinta: in creator, in creatura, in nevoia de implinire si impacare.
Probabil ca nu aveti nevoie de povesti intrucat stiti suficient de multe incat sa nu fiti luat prin surprindere de hermeneutici elitiste.
M-ati convins ca, pentru dvoastra, \”adevarul ca poveste\” nu se exista iar parabolele hristice intra doar in categoria povestilor de adormit copii.
Thanks for the article. For info on people using voluntary Libertarian tools on similar and other issues worldwide, please see the non-partisan Libertarian International Organization @ http://www.Libertarian-International.org ….