Războiul elitelor. „Adevăraţii“ versus „falşii“, pornind de la Nicolae Breban
- 17-05-2013
- Nr. 673
-
Alexandru MATEI
- OPINII
- 2 Comentarii
Cine credea că doar două tabere intelectuale se înfruntă în România anilor 2010, „boierii“ şi „oierii“, se înşală. După cum greșesc şi cei care nu pot să detașeze această confruntare, subterană în cea mai mare parte, de fantasma unei confruntări politice a partidelor (dar fantasma asta e ca o rădăcină împlîntată în centrul pămîntului, nimeni nu o poate extrage de acolo). Pentru că elitiştii păltinişeni, undergroundul spiritual al anilor ‘80 şi stîngiştii „milenarişti“, sătui de instituționalizarea comodă a anticomunismului care ascunde mizeria neoliberalismului, nu se luptă singuri între ei. Iar mîna de tineri „nobili“ de dreapta, care visează o politică interbelică făcută de bărbați cu ceas cu lanț, în skanderbeg cu cîţiva tineri seniori liberali, nu epuizează harta frontului cultural românesc. Am uitat prea repede anii ‘60, despre care unii spun azi că au fost cei ai păcălelii ceauşiste. Generația celor care aveau 30 de ani atunci e prea trecută pentru a mai rămîne în centrul dezbaterilor, dar amprenta ei nu trebuie neglijată: anii ‘90 sînt plini de anii ‘60, cei românești, desigur, iar ignorarea acestui etos înseamnă uitarea unei surse de sensibilitate socială, de valori, de cultură publică. Între 1960 și 1970, în mare, se produce cea mai importantă […]
io-i scriu cam asha: ca i-am *chiar luat apararea* in disputa dansului cu ”boierii”, ca ma *bucur* ca shi-a mai ”in-dulcit” mesaju’, ca mi-s d-accord cu ceea ce scrie (cetand din M.B. & din colegu’ da generatziune): anume ca, aceste chestii – ca cine ne e elita au ba – se ”devoaleaza” chiar *numa’ pasta ani*.
Shi, ashadar, mie unuia mi sa chiar pare *chiar drept*
ca sa dau pan’ aia da sa dau drept ”elita” zilelor noastre…
Ca, am *chiar facut-o*, intru dis-perarea amicilor care credeau ca ”dau” pan’ chiar ”zei”.
V-o chiar spui *io*, chiar cinstit: ca *nu am facut-o* – ca n-am ”dat” pan’ zei, adica…
No numa’ fain, domnule Matei, o vara placuta,
Nea Marin
In spatele barierei lingvistice, sustinute vartos de cenzura, norodul a morfolit decenii la rand cuvintele-rumegus; paduri intregi au fost puse la pamant pentru a da suportul a mii de editii in ‘jdemii de exemplare de produse ale elitei. Dintr-o inertie mentala colectiva aceleasi si aceleasi cuvinte sunt rostogolite de un discernamant debil, incapabil sa opereze cu judecati de valoare. Dificultatea distinctiei adevarat/fals in legatura cu natura elitei conduce la mentinerea daca nu chiar la sporirea confuziei, astfel incat, ori de cate ori sunt sondati, romanii recunosc cu precizie ca merg intr-o directie gresita.
Si cand sunt atatea de facut, d-le Alexandru Matei, panasul national intradevar nu are relevanta cat timp elita neaosa nu se acorda in gen, numar si caz cu restul lumii si, mai ales, cat timp nu antreneaza consecinte cat de cat faste pentru pamantul pe care il calca in picioare. S-ar spune ca razboiul elitelor n-are legatura cu cine ramane in cartea de istorie ci cu isprava neamului intre neamuri.