„…ceva pentru care merită să te bați“

Problematica memoriei pare să acapareze tot mai mult interesul unor prozatori din generația („încă tînără“) a lui Florin Lăzărescu. Radu Pavel Gheo în Noapte bună, copii!, Lucian Dan Teodorovici în Matei Brunul, Filip Florian în Toate bufnițele (dar și în celelalte cărți ale lui) ficționalizează, fiecare cu strategia sa narativă și pornind de la subiecte foarte diferite, în marginea relației memorie-istorie, imaginează istorii personale, punînd uneori în scenă (ca în Matei Brunul) drama unei memorii (individuale, dar și colective) în criză. În cartea sa cea mai recentă, Florin Lă­zărescu se apropie de o zonă – ofertantă literar – a patologiei memoriei. Un personaj al său suferă de Alzheimer; alți eroi se tem, la rîndu-le, de posibile, variate forme ale „amor­țirii“ fizice și/sau mentale. Toți au, într-un fel sau altul, probleme cu memoria: și cei care, precum sexagenara Valeria Stoican, încep să uite ce înseamnă „acasă“, dar și cei care, de pildă, caută să se debaraseze de bibliotecile personale sau care, precum scriitorul de succes Cazimir, își rescriu biografia, își fac uitat trecutul, în efortul de a transforma banalitatea în excepționalitate. Apocalipsa în fotografii La temelia romanului Amorțire stă o dublă interogație – privitoare la fatalitatea uitării, la nivel individual și […]