Alexandru Mușina a avut curajul să se lase traversat de viață

Am scris despre cărțile publicate în ultimii ani de Alexandru Mușina, Regele dimineții și Nepotul lui Dracula, romanul său satiric. În ultima dintre cele două cărți, ai impresia că se poate rîde de oricine și de orice. Acolo poţi citi o parte din discursul profesorului FAD, universitarul-semiotician ridiculizat pe parcursul romanului. Am făcut caz în textul meu de fragmentul respectiv, spunînd că autorul exagerează, oarecum swiftian, pentru a exhiba ridicolul lumii universitare. La cîteva luni primesc de la Alexandru Mușina un mic volum, Teoria și practica literaturii, în care regăsesc textul-sursă al prelegerii personajului de care romanul rîde atît de mult. Nu era altceva decît propriul său text: un foarte erudit eseu despre Proust. E clar că nu autorul însuși este modelul personajului principal din roman și că acesta este un hibrid format din fațetele mai mult sau mai puțin ridicole ale intelectualilor și scriitorilor. Însă, în stilul său caracteristic, Alexandru Mușina a încercat să îmi arate că știe să rîdă de sine și că în primul rînd este necruțător cu sine însuși, transmițînd astfel un mesaj pe care numai eu (semnatarul cronicii) îl puteam înțelege. Acesta este genul de om care a fost Alexandru Mușina (încă nu îmi să […]