„E bine! Încă-s viu“

Prin forţa lucrurilor, adică datorită vîrstei, dar şi preocupărilor, am cunoscut mulţi oameni inteligenţi şi foarte inteligenţi. Om care să gîndească mai fără întrerupere ca Alexandru Muşina n-am cunoscut. Gîndea cum respira. Că nu-i o vorbă convenţională nu trebuie să certifice nici măcar prietenii mei braşoveni, care i-au fost aproape vreme de decenii şi pe care i-a ajutat decisiv să fie ce sînt astăzi. Am dovezi. O lege a fizicii mentale face ca plinul să fie atras de gol. De aceea, Alexandru Muşina a găsit cu cale să-mi scrie de-a lungul anilor nu zeci: sute de scrisori. Toate pe foi de caiet dictando, pînă la 24 de pagini, nu rareori 48. De ce mi le-a scris ? Nu din dorinţa unui schimb de idei, care a existat prea puţin. O vreme, am încercat să fac faţă, să răspund, pe urmă n-am mai făcut-o decît cînd ceva din ce-mi scrisese o impunea. Îmi scria din nevoia de a formula ideile care-l năpădeau, dar şi de a le comunica. Era prin excelenţă un colocvial. Cîţiva ani a trimis la Vatra scrisorile „de la Olăneşti“ ori ale „unui fazan“. Deşi adresate tot unor prieteni – Virgil Podoabă, Al. Cistelecan –, acestea nu l-au […]