Scriitori basarabeni şi realitatea culturală românească
Răspund: Vitalie Ciobanu, Vasile Gârneţ, Savatie Baştovoi, Moni Stănilă, Mircea Ciobanu, Mihail Vakulovski, Ion Buzu, Emilian Galaicu-Păun, Dumitru Crudu, Alexandru Vakulovski, Liliana Corobca, Vasile Ernu, Diana Epure
- 25-10-2013
- Nr. 696
-
Cătălina BĂLAN
- ÎN DEZBATERE
- 0 Comentarii
1. Cînd aţi fost ultima oară la un eveniment literar organizat în România? 2. V-aţi simţit vreodată nedreptăţit sau, din contră, favorizat în spaţiul românesc, pentru că sînteţi scriitor basarabean? 3. Ce vă surprinde, plăcut sau neplăcut, în viaţa literară din Republica Moldova? Vitalie CIOBANU 1. Întrebarea mă pune în dificultate, deşi n-ar trebui. Nu am mai fost, cred, mai bine de un an la Bucureşti şi nici într-o altă localitate din ţară. Asta nu mi s-a mai întîmplat niciodată! În primii ani ai deschiderii româno- române şi mai ales în primii ani ai Contrafortului veneam lunar, cu treburile revistei. Aduceam exemplare pentru Fundaţia Culturală Română şi pentru Editura Hu – manitas, cu care aveam un contract de difuzare (ce vremuri!). Tot atunci, mi-am făcut şi relaţiile din lumea literară românească – la Uniunea Scriitorilor, la ASPRO, în presa culturală, în centrele universitare unde aveam prieteni profesori, scriitori şi ei, cum era (mai este?) grupul de la Braşov, de exemplu. Dar şi scriitorii din vechile generaţii: Alexan dru Paleologu, Octavian Paler, Irina Eliade, Adrian Marino ‒, nici unul dintre ei nu mai este în viaţă. Am avut momente cînd m-am simţit foarte aproape de aceşti oameni. Nu pot să uit […]