Critica literară – o formă de cunoaştere specifică în comunism
Caius DOBRESCU – Plăcerea de a gândi. Moştenirea intelectuală a criticii literare româneşti (1960-1989)
- 01-11-2013
- Nr. 697
-
Adina DINIŢOIU
- Istorie literară
- 0 Comentarii
Scriitorul, eseistul şi profesorul universitar Caius Dobrescu şi-a publicat în 2013, la Editura Muzeului Naţional al Literaturii Române, consistentul său studiu rezultat în urma unui proiect POSDRU, intitulat Plăcerea de a gândi. Moştenirea intelectuală a criticii literare româneşti (1960-1989), ca expresie identitară într-un tablou global al culturilor cognitive. Studiu amplu şi dens, cu bibliografie la zi, cercetarea lui Caius Dobrescu avansează – trecînd prin teorii ale cunoaşterii, teorii sociale, ale mentalităţilor etc. – o teză centrală, cu atît mai interesantă cu cît vine în răspăr cu opiniile curente în ceea ce priveşte critica literară: în viziunea lui (cît se poate de doctă, cu o tratare academică pe măsură), critica literară, departe de a fi o formă culturală perimată, o reminiscenţă din epoca nonspecializării, a cunoaşterii de tip universalist, reprezintă, dimpotrivă, o formă de „cultură cognitivă“ în siajul european al culturii de salon şi o formă a politeţii şi a sociabilităţii ca mărci – din nou europene (cu deosebire franţuzeşti) – ale modernităţii timpurii (secolele XVII-XVIII) şi, în fond, baze ale culturii moderne europene. Teza lui Caius Dobrescu comportă şi două aspecte particulare: în Europa de Est – în speţă România –, datorită unui context istoric (unui decalaj) specific, tipul […]