INTERSECŢII. „În fumul de ţigări ca-n nouri…“

Subiectul trăirii la graniţa dintre realitatea visului şi visul ca realitate mă preocupă mult în ultimul timp. Şi asta nu doar fiindcă am petrecut în ultimele luni mult timp în compania unui poet suprarealist care a trăit o vreme acolo. Este vorba oare despre o formă, subtilă, dar de netăgăduit, de escapism politic? În orice direcţie privesc, voci serioase mă avertizează: lumea din jur se află pe marginea prăpastiei, a-ţi întoarce privirea nu este doar un gest laş, ci şi o luare de poziţie total inacceptabilă din punct de vedere etic.   Asta-mi spune fiica mea la Tel Aviv, asta citeam în Sunday Review, pagina de duminică a ziarului New York Times, în avionul care mă aducea în Ţara Sfîntă. Am încercat să mă refugiez, în nopţile de jet-lag care au urmat, în poeziile lui Bacovia sau în cele scrise de suprarealiştii „mei“, de la André Breton la Dolfi Trost. Degeaba; primul îmi reamintea ceata tristă care „prin fumul de ţigări ca-n nouri (visa) la lumi ce nu există“. De ce realitate fugeau ei în urmă cu aproape un secol, învăluiţi în „zgomotul monstru de ţimbale“, însoţiţi de cîntecul barbar şi plin de jale al femeii învăluite în fum? Breton […]