EVADĂRI DIN BIBLIOTECĂ. Nepăsarea, între meteahnă individuală şi maladie colectivă
- 21-11-2013
- Nr. 700
-
Geo ŞERBAN
- Rubrici
- 0 Comentarii
Rar zi de la Dumnezeu fără o probă de nepăsare cu consecinţe pe care se văd nevoiţi a le suporta cetăţenii de treabă, plătitori la zi ai dărilor către Stat. Făptuitorii buclucurilor sînt, de obicei, tocmai cei ce-şi primesc simbria din acele obligaţii financiare achitate cinstit, fără crîcnire. De cele mai multe ori, ar fi la mijloc disfuncţionalităţi din partea unor foruri sau factori cu răspunderi administrative locale. E normal oare ca scările rulante din cele patru colţuri ale Pasajului Universităţii să rămînă nefuncţionale, uneori, săptămîni la rînd? La intersecţia unor importante artere de circulaţie, unde aştept zilnic autobuzul pentru a ajunge la bibliotecă, am răgaz suficient să privesc limbile ceasului public înlemnite ori indicînd aiurea orele. Mai pe vară, o anomalie a durat aproape întreg sezonul: dintr-un zid al Liceului Kreţulescu se desprinseseră bucăţi de tencuială şi, ca măsură de prevedere, s-a barat trecerea pietonilor pe trotuarul primejduit. Ai fi zis că organele de resort ale primăriei din sectorul 3 pregăteau intervenţia imi nentă a cuvenitei echipe de zidari. Dar de unde?! Au trecut lunile şi, tacit, barajul a dispărut, ca din senin embargoul era anulat, deşi nici vorbă de vreo reparaţie. Prin repetiţia lor în diferitele zone ale […]