Scrisul, cititul şi/sau viaţa

În Vîrstele raţiunii, Florin Mugur îl întreabă pe Paul Georgescu de ce a renunţat la critica literară (a se citi: cronica de întîmpinare), mai ales că, îşi joacă Mugur toate cărţile bune în aceeaşi frază, se ştie ce putere deţinea Conul Paulică, a cărui cronică în două părţi l-a propulsat pe Nichita Stănescu pe prima scenă a literaturii noastre. Conul Paulică îi răspunde, pe jumătate ludic, pe jumătate serios, că se săturase să lustruiască statuile altora. E mai mult decît atît în cartea aceea de amintiri, e un portret al romancierului Paul Georgescu ce dezvăluie şi un joc al măştilor care ar merita o analiză minuţioasă. Nu cred că este vorba neapărat despre lustruirea statuilor în cronica de întîmpinare, ci despre un act foarte obositor, pe de o parte exerciţiu de putere, pe de alta, asumarea unei poziţii de sidekick al adevăratului creator.   În cazul criticului literar, al scriitoarei Simona Sora, tranziţia dinspre cronica literară spre literatură (folosesc dihotomia, deşi nu cred în ea) a fost una mai puţin abruptă decît la Paul Georgescu, însă a presupus, într-adevăr, această operaţiune de amputare. Nu atît de bruscă, ci presupunînd ani de exerciţii spirituale, de articole aflate, asemenea lui Ianus, cu […]