Un dialog imposibil pe Facebook şi ecourile trecutului

Am descoperit, zilele trecute, întîmplător, pe Facebook, o scrisoare adresată de Daniel Cristea-Enache criticului Nicolae Manolescu. Era o cerere de reprimire în Uniunea Scriitorilor. Limba, stilul în care era scrisă m-au lăsat cu gura căscată şi mi-au amintit automat şi puternic de anii ’70, cînd încă locuiam în România, şi secretarii de partid i se adresau lui Ceauşescu ploconindu-se pînă la a-şi disloca şira spinării. Exact acesta a fost şi scurtul meu comentariu la această ciudată cerere, descoperită pe pagina unei doamne, Sanda Brun, din Paris, unde fusese postată. Am mai adăugat, pe scurt, că nu-mi pot închipui că un om de valoarea lui Nicolae Manolescu poate fi mulţumit cînd cineva i se adresează în felul acesta bizantin. Atît. Ce-a urmat a fost halucinant. Mă întreb acum, şi nu metaforic: au reînviat Miliţia, Securita­tea, trebuie să dau socoteală pentru paşii pe care-i fac aici, în Germania, de 36 de ani? Dar să privim faptele. În următoarele minute, sînt numit agramat, pe Facebook, de către Daniel Cristea-Ena­che, mi se spune că nu ştiu româneşte, deci că n-am cum să traduc din limba română, sînt calomniat, cică l-aş jigni pe Nicolae Mano­lescu şi, ceea ce pune capac la toate, mi se impută […]